Imaginați-vă că un ofițer de poliție este anunțat, peste noapte, că nu mai are dreptul să-și desfășoare activitatea. I se comunică doar atât: aviz negativ pentru acces la informații clasificate. Ofițerul nu are dreptul să știe de ce i s-a încheiat cariera. Nu i se spune cu ce a greșit și, prin urmare, nu are nici posibilitatea să se apere. Întreabă la sindicate, se consultă cu un avocat. I se spune să accepte decizia: Nu te poți pune cu ei. Sunt mult prea puternici!
Acesta nu e un scenariu de film și nici măcar un caz izolat. Este un mod de operare și un mesaj de forță care circulă prin cele mai importante instituții ale statului român: ei sunt în stare de orice și nu trebuie să dea socoteală nimănui. Pentru că și-au croit legi care le permit să facă asta.
Istoria ultimilor ani ne arată că serviciile secrete din România caută să-și sporească influența și să comunice tot mai puțin cu cetățenii și cu instituțiile care ar trebui să le supravegheze activitatea. În lipsa unor mecanisme eficiente de control, puterea tot mai mare a acestor structuri generează în mod inevitabil abuzuri, iar siguranța națională e umbrela perfectă pentru a le ascunde. La ea se adaugă frica, alimentată de atmosfera care plutește în jur: „E prea riscant să te pui cu ei!”
Am pornit această documentare de la un om care nu s-a temut să vorbească. Datorită lui, am putut deschide o breșă în această lume ermetică și i-am convins și pe alții că nu trebuie să tacă. La capătul a șapte luni de documentare – timp în care am auzit de nenumărate ori „Aveți curaj să vă puneți cu ei?” – am reușit să decriptăm modul de funcționare prin care unul dintre cele șase servicii secrete ale României își exercită puterea într-un mod brutal. Este vorba de DGPI, serviciul secret al Ministerului de Interne, intrat în legendă ca Doi și-un sfert.
Modul de operare al acestei structuri pune în lumină una dintre marile probleme ale societății românești: lipsa de control asupra serviciilor secrete.
