Primarul Ioan Turc va face demersuri pentru ca regimul materialelor pirotehnice să fie revizuit

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat că va face demersuri la nivel național pentru ca regimul materialelor pirotehnice să fie revizuit. Acesta afirmă că va purta discuții în acest sens cu parlamentarii județului Bistrița-Năsăud și cu oficiali ai Guvernului și ai Ministerului Afacerilor Interne. 

”Am văzut la televizor, am citit și în presă, sunt nenumărate exemple în țară în care asemenea produse se cumpără de la colțul străzii, din gară, din piață. Comercianții de astfel de produse se amplasează în vad, în așa fel încât vânzarea să fie cât mai bună. Și anul acesta s-a întâmplat – dar nu la Bistrița – ca produse de acest fel să fie cumpărate de copii și aceștia să aibă de suferit. Oricât de multă informație ar veni în acest sens pe toate canalele, dacă nu se găsesc soluțiile corecte, inclusiv prin modificarea legislației naționale, nu vom scăpa de această problemă. De aceea, în cursul anului viitor, voi avea discuții inclusiv cu parlamentari din județul Bistrița-Năsăud, dar voi discuta și la nivelul Guvernului și la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru ca regimul acestor materiale pirotehnice să fie revizuit și să nu ne mai aflăm într-un joc de-a șoarecele și pisica, în care unii îți scot paragrafe din lege, iar Poliția Locală, Poliția Națională și Jandarmeria vin cu alte pasaje din lege. Avem nevoie de un cadru legal cât se poate de corect și limpede cu privire la comercializarea produselor pirotehnice”, a declarat primarul Ioan Turc, joi, într-o conferință de presă.

Sursa citată a reamintit că la Bistrița a fost interzisă, printr-o hotărâre adoptată de Consiliul Local, comercializarea articolelor pirotehnice pe domeniul public.

”Apreciez că hotărârea de Consiliu Local prin care interzicem vânzarea de pe domeniul public a articolelor pirotehnice și-a produs efectele scontate. Până în acest moment, acest sezon a fost unul liniștit. Nu am mai auzit bubuituri în oraș. Eu unul nu am auzit deloc. Sunt oameni care mi-au spus că s-au mai auzit, dar nu ca anii trecuți. Numărul lor a fost mult mai mic, ceea ce este real. Poliția Locală, în limita competențelor pe care le are, a avut un control permanent. Practic, niciun comerciant de asemenea produse nu și-a pus stand pe domeniul public al municipiului Bistrița. În schimb, au existat și există încă anumite puncte de lucru pe domeniul privat, acolo unde nu putem interveni decât pe alte elemente, dar inclusiv aceste puncte de lucru și de comerț au fost verificate de Poliția Locală, sub aspectul deținerii autorizațiilor, a avizelor necesare, a verificării modului în care se respectă prevederile Legii 50/1991 – legea construcțiilor. În acest context, vă informez că au fost întocmite 5 procese-verbale de constatare a contravenției în baza Legii 50/1991. Practic, toți cei care și-au amplasat chioșcuri pe domeniul privat vor fi amendați de către Primăria municipiului Bistrița. Țin să mulțumesc Poliției și Jandarmeriei care au fost angrenate în procesul de verificare pe această componentă”, a mai spus Ioan Turc.

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts