Iosif Ciunterei a primit astăzi titlul de Cetățean de Onoare al județului Bistrița-Năsăud, ca o recunoaștere a întregii activități etnografice, dar mai ales pentru promovarea județului Bistrița-Năsăud la nivel național și în lume.
“Vă mulțumesc din suflet, domnule președinte Radu Moldovan, vreau să îi mulțumesc din suflet domnului consilier județean Florin Moldovan, care a întocmit dosarul meu. Zilele trecute, am luat o hârtie ca să fac un pomelnic cu o mână de oameni, să le mulțumesc public. Din păcate, hârtia a fost goală. În cei 10 ani de activitate, un singur om a fost alături de mine, un singur om care mi-a dat obiectul muncii și m-a trimis în lume, m-a trimis pe coclauri, să adun poveștile oamenilor din țară. Este vorba de domnul director Traian Ogâgău”, a transmis Iosif Ciunterei.
“Dacă ar fi ca titlul de astăzi să îl multiplic, aș face atâtea copii ca să ajungă la fiecare bătrân la care eu am intrat în casă, în cei 10 ani de activitate. Le datorez acest titlu lor”, a transmis Iosif.