Iarna și-a intrat în drepturi în Bistrița-Năsăud, unde a nins și zăpada s-a depus pe carosabil, drumarii fiind nevoiți să intervină cu material antiderapant pe întreaga rețea de drumuri din județ.
Într-o informare privind starea drumurilor, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud precizează că un număr de 29 de utilaje de deszăpezire au acționat pe tronsoanele de drumuri naţionale care străbat județul și care au fost afectate de ninsorile din ultimele ore. Astfel, utilajele au acționat pe DN 17, DN 17C, DN 17D și DN 15A și au folosit 127 de tone de material antiderapant.
În ceea ce privește drumurile județene, pe mai multe șosele din județ au fost semnalate probleme din cauza zăpezii și a poleiului. Potrivit informațiilor comunicate de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, o situație de acest fel a fost înregistrată pe DJ 172D, care face legătura între Josenii Bârgăului şi Ilva Mică. În această zonă, un TIR a derapat şi a blocat circulaţia. Traficul a fost afectat între orele 08:30 – 10:00.
Pe de altă parte, șoferii au semnalat probleme și pe alte drumuri din județ. Spre exemplu, pe grupul Info Trafic Bistrița-Năsăud de pe Facebook, șoferii s-au plâns că partea carosabilă era acoperită cu zăpadă și pe DJ 154, unde o mașină a derapat și a ajuns în șanț.
De asemenea, pe același grup au fost semnalate probleme și drumul care duce spre Lechința.
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud precizează că, în continuare, în județ se circulă în condiţii de iarnă, iar utilajele de deszăpezire intervin pentru curăţarea drumurilor şi combaterea poleiului cu material antiderapant.
În aceste condiţii, autoritățile recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să adapteze viteza la condiţiile de drum și le reamintesc că au obligația echipării autovehiculelor cu anvelope specifice sezonului rece.
La nivelul județului, problemele din trafic cauzate de fenomenele meteo pot fi semnalate la următoarele numere de telefon:
- pentru drumuri naționale: tel. 0263 233 615, 0263 266 620 – Dispecerat Secția de Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud;
- pentru drumurile comunale se va lua legătura cu personalul din cadrul primăriilor;
- Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița al județului Bistrița-Năsăud: tel. 0263 239 404;
- Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud: tel. 0263 203 005;
În situații de urgență se va apela numărul unic pentru apeluri de urgență 112.