Centrul Cultural Municipal “George Coșbuc” din Bistrița a găzduitastăzu cea de-a XVI -a ediție a manifestării “Bucură-te Cer, Bucură-te Pământ” dedicată sărbătorilor Crăciunului, de către minoritatea maghiară din Bistrița Năsăud. Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud a sprijinit financiar, alături de alte instituții, toate cele 16 ediții, iar Szabó Dalma, a fost încă de la început, sufletul acestei manifestări.
Prezent la eveniment, managerul Centrului Județean pentru Cultură, Alexandru Pugna a transmis un mesaj de prietenie dar și de sprijin : ” Astăzi, peste 500 de copii și tineri maghiari, au adus cântece și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou, pentru cei ce au umplut până la refuz sala de spectacol de la Palatul Culturii Bistrița. Iar cei doi îngerași, i-au răsplătit cu daruri și bucurie multă. Ca manager al Centrului Județean pentru Cultură i-am asigurat de tot sprijinul instituției noastre și a Președintelui Consiliului Județean Bistrița Năsăud, Emil Radu Moldovan, pentru acțiunile de promovare a valorilor spirituale maghiare, în contextul multiculturalității din acest ținut, cu speranța că in continuare relațiile cu minoritățile din Bistrița Năsăud, vor fi la fel de corecte și sincere ca și până acum. Respectul reciproc, reprezintă cea mai frumoasă relație între noi, cei ce împărțim binele și greul vieții prea scurte, pentru a o risipi uneori pe “discuții” politicianiste, ce avantajează un număr mic de indivizi. Astăzi, Sărbătoarea Crăciunului, pe care o așteptăm cu emoție cu toții, indiferent de Credința și Neamul de care ținem, a fost mai aproape de sufletul celor prezenți la manifestare. Sărbători fericite tuturor”.Mesaje au transmis deputatul Daniel Suciu și vicepreședintele CJ BN, Camelia Tabără.
