Când Dumnezeu a făcut lumea, iar asta e o lungă și neînțeleasă poveste, se spune că, atunci când a ajuns la împărțirea darurilor spirituale către om, deși era doar unul singur (n.red.- Și ce bine mai era) a fost cam zgârcit, el, Dumnezeu. Și cum Bătrânul are cu totul alte gânduri decât avem noi, oamenii, și-ar fi zis în gând că, deh, pentru a-i atinge lunga haină a timpului său, trebuie să plătești, asta pentru a medita bine de tot la ceea ce îți dorești. E unul din motivele pentru care arta, oricare i-ar fi exprimarea, are prețul ei, asta pentru că în artă nimic nu e la voia întâmplării…
Artistul din scara blocului
Pe Luca Oroian l-am cunoscut în piața de vechituri a orașului asaltat acum de șantiere, loc unde vechiturile și sărăcia se întâlnesc cu fierbințeala verii sau frigul necruțător al iernii. Acolo, pe marginea de beton a unei fântâni arteziene care nu cred că a funcționat vreodată, Luca Oroian vine și marți, vine și vineri, așezându-și cu grija unui părinte, gesturi de tată care își adoră copiii, mașinuțele, utilajele, trenurile și locomotivele unor vremuri demult apuse. Pe urmă, mai pe urmă, se așează încet pe un scaun, unul răblăgit, și rămâne nemișcat privind peste mulțimea care, uneori, se îmbulzește să îi privescă arta. Vorbește puțin, asta pentru că știe foarte bine cât de bine vorbesc pentru el ”jucăriile” sale.
Vorbim de una de alta: ” Oamenii vin, le privesc, dar nu se îndură să scoată mai mulți bani din buzunarele lor în care bate tot mai tare vântul”, îmi spune Oroian, după care continuă: ” Haide la mine acasă, să vezi toate jucăriile”. ”Păi nu aici se vând bijuteriile astea”. Dă din mână a lehamite: ” Haide la mine acasă, să vezi toate jucăriile”
Locuiște la bloc, într-o scară ca oricare alta. Uniformizarea asta, globalizarea lui pește prăjit. O scară a unui bloc construit în ultimul deceniu al unor ani obsedanți: betoane, fier beton și uși din tablă groasă. Vieți asfaltate pe invers.
Are 63 de ani și este omul care știe face de toate. Face parte din acel grup select de bărbați care pot repara orice, personal cred că și o rachetă. Oroian însă a urcat pe podium, el este artist, face hand-made-uri, scoate din lemn brut și placaj, adevărate bijuterii pe două, pe patru roți și pe șenile.
O boală care i-a salvat sufletul și mâinile lui de aur
Intrăm în camera cu mașini, cu mașinuțe, cu tractoare, trenuri și locomotive. Am fost și în atelier, unul cu scule și instalații, toate de el făcute: polizorul, strungul de lemn, abricul. E ceva de vis pentru orice meseriaș. Are chiar și un sistem de exaustare, invenție proprie.
În camera mare, așa îi spunem, sunt mașini peste tot, mașini, cai, cai-putere, și suflete de oameni peste tot. Că asta face arta, adună sufletele oamenilor.
Luca Oroian îmi spune că are 63 de ani și a făcut de toate pentru toți, practicând aproape toate meseriile ce țin de îndemânare. De profesie e lăcătuș mecanic, dar că primele lucrări sculptate în lemn le-a făcut la profesională, la Târgu Mureș. Când a fost mic a învățat puțin să cânte la vioară și a făcut primele ”traforaje”.
”Simțeam ce am de făcut, fără să îi arate cineva cum anume se face. Mi-a plăcut mult desenul tehnic, pentru că, primul pas la construcția unei mașini este schița, la cote exacte, altfel nu iese nimic”.
Cu 14 ani în urmă a plecat în Spania. Durerea și, mai pe urmă boala de inimă l-au ajuns din urmă. A ajuns la operație, pe urmă, hm, spune, recuperarea: ” A fost greu, foarte greu, lipsa de activitate și de perspectivă, m-au băgat în depresie. Nu era bine deloc”, își amintește Oroian.
Așa a venit salvarea. Salvarea propriului suflet: lucrări manuale, arta transformării lemnului în obiecte de artizanat.
” Așa mi-am ținut ocupată mintea. Nu se mai gândea la boală, ci la treaba pe care o aveam de făcut: azi o schiță, pe urmă desenul la cote, abia atunci mă apucam de treabă. Mâinile mele știu întodeauna ce au de făcut”.
Cum lucrează?
”Omul îmi spune ce vrea. Sau îmi trimite o poză. Eu fac desenul tehnic, schița, calculele și mă apuc de lucru. Pot ajunge și la o lună de zile de lucru la un astfel de obiect. Depinde cât e de mare și de complicat. Folosesc placaj, lemn de brad, fag sau stejar. Și am mai folosit ghinda pentru farurile la autogreder”
”Ceea ce fac nu e pentru câștig. E o terapie naturală pentru mine. Îmi place să fac asta. Mă liniștește. Și chiar și atunci când nu sunt în atelier, gândul îmi e tot acolo și pun la cale următorii pași care îi am de făcut” a explicat bistrițeanul.
Dacă doriți să faceți un cadou inedit cuiva drag, apelați cu încredere la nenea Luca Oroian, sunându-l la 0770749944. Obiectele din lemn rezistă în timp, așa că cel cadorisit nu vă va uita. Și cu fiecare comandă, nenea Luca Oroian e tot mai liniștit, mai vesel și parcă…mai tânăr.
