“Legea 294/2022 și Legea 295/2022, publicate in Monitorul Oficial sunt legile pe care le-am armonizat in Parlament pentru ca inițiativa #farapenali sa devina aplicabila pentru toate alegerile din țara noastră, începând cu cele ce vor avea loc in 2024”, a transmis deputatul PNL, Diana Morar.
Cel mai important criteriu de integritate al PNL autoimpus pentru alegeri încă din 2015, devine literă de lege pentru toate partidele. Trebuie precizat că proiectul inițial al USR prevedea interdicția de a fi aleși pentru cei condamnați pentru infracțiuni contra copiilor. Forma legii promulgată astăzi este cu mult îmbunătățită, pe modelul din proiectul PNL, în sensul extinderii interdicției”, a transmis deputatul PNL Diana Morar.
“PNL a depus proiectul inițiat de Alina Gorghiu în 2017 (înainte de campania USR din 2018). La Camera Deputaților PNL eu am conciliat două proiecte (Plx 480/2017, inițiat de PNL și Plx 535/2021, inițiat de USR și având coinițiatori colegi din PNL, inclusiv eu), obținând astfel forma prin care să nu poată candida la alegerile locale, parlamentare, prezidențiale cei care au conda mnări penale definitive pentru fapte săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea.
Corect este ca oamenii să știe cum stau lucrurile cu adevărat pentru că există diferență mare între intenția USR (Interdicție pentru infractorii cu infractiuni sexuale asupra minorilor) cu acest proiect și forma finală rezultată în urma intervenției mele pe prevederile privind interdicția de a candida a celor condamnați penal.
Normalitatea devine realitate”, spune Diana Morar, într-o postare pe Facebook.