Există multe povești despre timp,iar mulți vorbesc despre el, știind că timpul este Dumnezeu și, dacă te gândeșri să îl învingi o poți face doar așa: fie cu iubirea ce nu are timp și spațiu și macină veacurile sau prin gravitație. Vă spuneam eu că sunt multe povești, în vreme ce despre călătoriile în timp, par să spună unii și alții că ele există, cumva poți ajunge într-un punct special, nod atemporal, de unde să vezi cum curg veacurile.
Fluid, timpul, curge prin toate ungherele spațiului și, doar din când ân când, prin gândul vreunui muritor el se mai poticnește, devine obiect, al unor vremuri demult apuse. După muzee și biblioteci, locurile de pierzanie ale timpului sunt târgurile de vechituri.
Bistrița, vechiul burg săsesc, nu are o tradiție a târgurile de vechituri, iar ceea ce găsești aici, în apropierea de Piața de pe Independenței, între blocuri, nu e nici pe departe ceea ce își poate dori un colecționar sau un iubitor de carte sau obiecte vechi.
O piața nu atât de veche și un târg nici el prea vechi
Piața din Independenței, redusă acum prin amenajarea de parcări pentru mașinile mult prea multe ale Bistriței, a fost dintrodeauna, sunt ceva decenii de când funcționează, extrem de populată, un creuzet unde se amestecau țărani, puțini din păcate, intermediari ce cumpărau marfa de la țărani și o revindeau la alt preț, vânzători de tot felul de boarfe, de personaje care vindeau de toate nimicurile acestei lumi. Aici s-au vândut în Bistrița, prima dată, în rulote închiriate, sucuri la dozator cu arome făcute din prafuri de aspartan, iar unii chiar s-au îmbogățit din povestea asta în urmă cu mai mult de 25 de ani.
Acum, deși piața e mult mai redusă ca întindere, lumea e la fel de pestriță, mai ales după deschiderea pieței de vechituri, care începe de la fosta fântână arteziană, (Ne)funcțională, și unde doarme acum un cățel care îmi aduce aminte de Arghezi: L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă, Cel cu ochii de faianţă? E un câine zdrenţuros, De flocos, dar e frumos. Parcă-i strâns din petice, Ca să-l tot împiedice.
Și cum toate lucrurile sunt frumoase la început, și aici, la marginea târgului care se întinde pe sub toate aleile acelea umbrite de sălcii, găsești, cea mai superbă colecție de mașini construite exclusiv din lemn de meșterul Oroian: o mașină de pompieri, un vagon, un trabant și chiar o copie din lemn, evident la scară redusă, a mașinii ARO cu care se plimba Nicolae Ceaușeșcu în vizitele sale de lucru dar și o locomotivă. Sunt lucrate cu migală, talent cât carul, dar asta e o altă poveste asupra căreia vom reveni.
La câțiva pași, un domn vinde combine cu pick-up, o oglindă uriașă, iar pe marginea vechiului bazin al fântânii arteziene, a înșirat plăci de vinilin care vorbesc de pe coperți despre cântece și cântăreți din timpuri ce par dar nu sunt foarte îndepărtate: Savoy, Irina Loghin, ABBA, Boney M, nu, nu ăia care i-a adus milioanarul de la EMI, videocasete. Mai încolo, pe pături, găsești toate acele lucruri de care pare să nu ai trebuință : artizanat, chei, ochelari, lanțuri, mașini de găurit, un pickamer. Pe sub sălcii, mii de farfurii, veselă, cărți groase cu titluri în germană, podoabe de toate formele și mărimile, parcă făcute pentru vremea când europenii cumpărau terenuri în vestul SUA cu mărgele și ”apă de foc”.
Se vând multe, doar că se cumpăra mult mai puține. Într-un alt perimetru găsești tot ceea ce ai nevoie pentru a face lăcătușerie dar și sute de telefoane mai vechi sau mai puțin vechi și care își fac siesta alături de kilograme de cabluri, căblurețe, încărcătoare și bocanci de ski. Cuțite de toate lungimile și formele, topoare, securi, lacăte. Cu toate acestea, aici sunt și locuri unde copiii pot fi fericiți: sunt jucării, multe, multe jucării de pluș, de lemn, pitici, animăluțe. Ceea ce însă nu am găsit niciodată la Bistrița : păpuși de porțelan…
… Sunt atât de multe nimicuri aici, unele acoperă trecutul, îl fac mai amabil. Urme de vieți, postume, năclăite de ceața amintirilor, ceva mobilă, un scaun, o oglindă, trotineta unui copil, acum adult și ceasuri, sute de ceasuri care ticăie neîncetat secundele care ne-au fost date să rătăcim pe acest pământ. Dacă vei întinde mâna să cumperi ceva, senzația va fi ciudată de tot: obiectele se transformă în praf : În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.”
