„În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, ÎI ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, și ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus și mulțimile îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea ei și de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toți tăgăduind, Petru și ceilalți care erau cu El au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează, și Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simțit o putere care a ieșit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a spus de față cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe învățătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai și se va izbăvi. Și, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan și pe Iacov, pe tatăl copilei și pe mamă. Și toți plângeau și se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeți; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, știind că a murit. Iar El, scoțând pe toți afară și apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Și au rămas uimiți părinții ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.”
Calator, dar nu in graba, pe acest pamant Hristos. (Numai noi oamenii vrem sa fim – daca se poate – vesnici pe acest pamant). Din oras in oras, din sat in sat, din casa-n casa… insa in tot acest pelerinaj nu face altceva decat sa predice iubirea lui Dumnezeu, sa mangaie durerea, sa vindece bolnavii, sa invie pe cei morti sufleteste sau trupeste. Oare s-a schimbat ceva acum?
Ni se descopera de catre Sf. Ev. Luca invierea fiicei lui Iair. Si inca o data avem ocazia sa vedem minunea ca sa ne intarim in credinta si sa sporim dragostea, caci Hristos nu sileste pe nimeni sa creada sau sa iubeasca, ci ramane fidel libertatii pe care a daruit-o Tatăl omului. Cine vrea sa creada, sa creada! Cine-i dornic sa iubeasca, sa iubeasca!.
Mai mult sau mai putin cu totii am vazut lucrarea Mantuitorului pe acest pamant, dar cel mai important lucru pentru El este pozitia noastra, felul in care noi percem lucrurile. Se spune in psihologie ca omul vede (are ochi) doar pentru ce-l intereseaza! Daca nu ma intereseaza ceva, nu-l vad. Si cred ca este adevarata aceasta afirmatie, pentru ca daca intr-adevar am vrea sa-L vedem pe Hristos, L-am putea vedea si fara sa faca minuni in viata noastra.
Ceea ce pe mine ma framanta in legatura cu minunea de astazi, este faptul ca pe fiica lui Iair a inviat-o Mantuitorul la rugamintea tatalui ei, iar noi adesea auzim de faptul ca unii parinti si-au pierdut copilul. Oare nu-l putea invia si pe-al lor?. Imi plange sufletul la astfel de evenimente triste, insa nu pot eu raspunde in locul lui Dumnezeu! Dar pot sa va intreb ceva: “Scrie undeva in Sfânta Scriptură ca vom fi vesnici pe acest pamant?.”. Ramane o taina ce se desavarseste in credinta, de ce accepta ca o mama sau un tata sa treaca prin aceasta suferinta.
Intrebam la inceputul acestor randuri: “oare s-a schimbat ceva acum?” si nu ma refer la faptul ca atunci Hristos era pe acest pamant si de aceea a mers sa invie fetita, caci cred si marturisesc ca si acum este prezent printre noi in aceeasi masura ca atunci. Atunci mie de ce nu-mi invie copilul?. Nu stiu! Insa ceea ce stiu este ca minunile despre care vorbesc Sfintii Evanghelisti au un mesaj, o talcuire cu subinteles pentru noi in asa fel incat sa ne intarim in credinta cercetand si astfel prinzand curaj sa batem la usa Lui. Si este nevoie sa avem credinta deoarece “credinta este pentru suflet ceea ce este ochiul pentru trup” (Teodoret al Cirului).
In Sfintele Evanghelii ni se descriu trei invieri: invierea fiului vaduvei, invierea fiicei lui Iair si invierea lui Lazar. Ingaduiti-mi sa spun ce imi releveaza mie fiecare inviere in parte.
Invierea fiului vaduvei este minunea prin care Hristos ne spune: “Nu mai esti singura, Eu sunt cu tine! Ca dovada, ia-ti fiul inapoi… de acum Eu sunt Fiul vostru!”, deci nu mai exista singuratate, ci ajutor dumnezeiesc prin El.
Invierea fiicei lui Iair, de astazi, este dovada ca in Hristos si numai Hristos, este viata! Iair era mai-marele sinagogii, este unul dintre cei care invatau legea Vechiului Testament pe popor, dar acum se afla intr-o incercare grea si vrea sa salveze viata copilului. Este reprezentantul legii, dar legea nu da viata. Prin aceasta minune ne spune Hristos: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Plinirea legii se afla in Iubire, viata este rodul credintei si raspunsul rugaciunii. Legea pe care o tineti cu atata indârjire nu te izbaveste de moarte, nu duce la viata, ci este lipsita de dragoste si astfel nu poate invia omul. Dar acum Eu sunt cu tine si iti dau viata din Viata Mea!” Lui ii spune Hristos: “Nu te teme, ci crede…” si astfel ii raspunde rugaciunii pentru ca “Precum tamaia improspateaza viata unui carbune, tot astfel rugaciunea improspateaza nadejdile inimii” (Goethe).
Iar in ceea ce priveste invierea lui Lazar, cred ca mesajul este foarte scurt: “Eu sunt prietenul tau! Acum suntem frati!. si astfel nu mai exista moarte pentru tine, ci viata”.
Din toate trei rezulta ca sub nici o forma nu vrea Hristos sa ne pierdem credinta, nadejdea, rugaciunea.
Ceea ce ma impresioneaza in mod placut este faptul ca niciunul dintre cei trei inviati nu au vorbit despre ceea ce au vazut “dincolo”, nu s-au apucat sa scrie “evanghelii” dând explicatii si amanunte noua celor care nu am fost plecati din lumea aceasta, ci cred ca doar au urmat cu smerenie Lui Hristos. Ar fi putut, indreptatiti fiind, sa spuna ceva in plus fata de cei care vor sa se arate invatati ai lumii, dar nu au facut-o pentru ca nu asta le era “misiunea”, ci prin insasi minunea traita au fost si sunt marturisitori ai lui Hristos.
Si un gand ce nu-mi da pace in ultiml timp: “vazator cu duhul” nu este darul prin care unii Parinti (sau chiar si crestini) pot vedea viitorul sau cele ascunse ale omului, cel ce-ti poate descoperi lucruri pe care tu nu le stiai, ci a fi “vazator cu duhul” inseamna a-ti tine ochii deschisi spre a vedea greselile altora in ceea ce priveste modul in care traiesc, si a le folosi ca sa-ti indrepti viata spre folosul tau, nu al lui. Inseamna a conlucra cu Harul lui Dumnezeu spre a invata din orice si oricand, ce-mi este de folos spre a nu ma pierde in viata aceasta. Daca fratele nu a inteles mesajul incercarii prin care trece, eu cu ajutorul Harului vad si ma indrept pe mine fara sa ma smintesc de fratele. Si credeti-ma, este cea mai mare binecuvatare pe care o poti avea in negura acestei vieti.
“Icoana mortii nu inspaimanta pe cel intelept si nu este socotita ca sfarsit de cel credincios. Pe cel dintai il impinge din nou spre viata si-l indeamna la lucru, pe cel de-al doilea il intareste in nadejdea intr-o soarta mai buna. Pentru amandoi moartea este viata…” (Goethe).
Parintele intotdeauna cauta si reuseste sa-si salveze copilul, pe parinte insa cine-l salveaza?
Predica Mântuitorul frumosul cuvânt al lui Dumnezeu,
Prin orașe,sate și cetăți oamenii îl urmau mereu
Iată ,de această dată îl întâmpină un iudeu,nu oarecare
Era ,Iair ,mai marele sinagogii care-i învăța, cu mare cătare
El cade la picoarele lui Iisus și stăruitor începe a-L ruga
Să meargă acasă la el,că-i este grav bolnavă fiica sa.
Și pe când se ducea Iisus ,predicând, spre casa acestuia
O femeie din mulțime ,de Iisus se atinse și pe loc se tămăduia.
Iisus a zis celor de față: Cine s-a atins de mine ?
Dar toți tăgăduiau.Și Petru se apropie și-n treabă : cine?
Și-i zic Mântuitorului: mulțimile te îmbulzesc și te-mpresoară
Și Tu ne întrebi:cine s-a atins de Tine ? zice acum Iisus a doua oară?
S-a atins de Mine cineva,că am simțit o putere ce a ieșit din Mine,
Și văzând femeia că nu rămâne ascunsă își vine în fire
Și tremurând de față cu toți,mărturisește cu voce tare ,
Că hemorahia ei de doisprezece ani,acum își găsise vindecare.
Mergi în pace,fiică,credința ta te-a mântuit.Dar un sol a sosit
Nu mai deranja pe învățătorul,că fiica ta acum a murit,
Și privind la Iair deznădăjduitul,Hristos zice: Nu te teme,crede numai
Și-ajungând la casa lui,a luat pe Petru, Ioan și Iacob și părinții musai.
Și blând le zice celor de față: Nu plângeți; n-a murit, ci doarme.
Se apropie de fată: -Copilă scoală-te ! Dați-i de mâncare i-e foame
Și au rămas toți uimiți ,privind, această minuna atât de mare
Și Iisus la poruncit: să nu spună nimănui de această întâmplare.
