Un bărbat din Bistrița s-a ales cu amendă și cu dosar penal, el fiind cercetat de polițiști pentru mai multe nereguli la regimul rutier.
”La data de 3 noiembrie, în cadrul activităților de monitorizare desfășurate, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic un autoturism al cărui conducător auto nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, destinat circulației vehiculelor și amplasat la trecere pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Autoturismul circula pe strada 1 Decembrie din Bistrița, iar la volan a fost identificat un bărbat, de 55 de ani, din municipiu. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul deține permis de conducere eliberat de către autoritățile Statelor Unite ale Americii, însă fără a poseda permis de conducere internațional”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz. Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional potrivit OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu poliţiştii de la toate formaţiunile de profil din județ desfășoară constant acţiuni de monitorizare a traficului rutier, în scopul prevenirii accidentelor rutiere.
Una dintre prioritățile polițiștilor rutieri o reprezintă depistarea și tragerea la răspundere a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, astfel că cei opriți în trafic sunt testați cu aparatele etilotest și drugtest.