Ecologiștii din Bistrița-Năsăud par să fie dintodeauna ”atenți la culori”, iar traversarea învolburatelor ape din politică rămâne un test de anduranță pentru fiecare lider politic ce a încercat să facă politici ecologiste.
După ce Dan Ciobănică, șeful Partidului Verde pe rit nou a anunțat că a câștigat procesul contra taberei lui Marius Bălan și Cristian Țetcu iar marele actor, grăbit și-a luat adio de la Verzi, așadar Ciobănică spunea că se reapucă de politică, având chiar alocat de la primărie un sediu. Deocamdată, Ciobănică pare să joace cam singur, la primire și la centrări, tot el, asta pentru că politica se face cu oameni, cu timp la dispoziție și cu bani, mulți bani. De altfel, Partidul Verde este la putere în Bistrița: atât Țetcu cât și Ciobănică sunt directori în cadrul Primăriei Bistrița condusă de liberalul Ioan Turc, iar Marius Bălan îl consiliază onorific pe primarul Turc pe teme ecologice.
Ce zice Marius Bălan? A vorbit multe într-o emisiune pe ProPolitica și Info Bistrița, așadar și despre politică. Bălan a precizat faptul că el a demisionat din Partidul Verde și că lucrează din punct de vedere ecologist la BISTRIȚA CIVICĂ, fără vreo legătură cu partIdul pe care l-a adus după plecarea din PER la Bistrița.
MARIUS BĂLAN: ” Eu nu mai sunt în Partidul Verde, că partidul ăsta nu prea ai există. În primul rînd că băiatul ăsta (n.red.- Ciobănică) nu se pricepe. Nu știe ce să spună, iar activitatea lui în Consiliul Local este zero. Eu fac mai multe ca el la BISTRIȚA CIVICĂ pentru orașul ăsta al nostru”
Celălalt partid ecologist, PER-ul , face și el ce se mai poate, deși, nici pe aici, apele nu sunt deloc limpezi. După ce în aprilie a.c., Mohammad Murad devenea președinte executiv al PER, pe 22 octombrie era anunțat co-președinte al ALDE, acolo unde s-a întors Varujan Vosganian. La nivel județean, președintele Silviu Rus mai iese și mai spune câte ceva, deși absența sa din mediul politic a fost evidentă. Cu toate acestea, Silviu Rus atacă guvernanța locală PNL-PSD, cosiderând că decidenții politici au prea mult timp liber.
SILVIU RUS, președinte PER BN: “Privesc “cu atenție și îngrijorare” cum decidenții puși politic în administrația locală și județeană se ceartă peste tot, cu privire la situația din Bistrița. Aveți prea mult timp liber, domnilor și Bistrița suferă! Socialiștii – cu proiectul prost făcut, liberalii – cu execuția prost implementată și vreți ca, din 2024, să inversați rolurile! Pe bune?! Voi, dacă ați lucra în privat, ați fi dați afară ieri! Bine, o să veniți să-mi spuneți că unii dintre voi aveți experiență în sectorul privat, dar se pare că v-ați lenevit când ați dat de sălăruțul constant și bun!”, a transmis Silviu Rus. “Voi ați uitat ce v-ați asumat, prin campaniile minunate pe care le-ați făcut în 2020? În sfârșit, am înțeles că “în Bistrița se poate” și că totul “este despre voi, nu despre mine”!”, a conchis vicepreședintele PER.
1 Comment
Mie îmi par doar niște oportuniști de ocazie…