Mare iubitor și traducător de limbă franceză, ”nealiniatul” profesor Roland Szekely, din Sângeorz Băi este unul din cele mai nonconformiste persoane cunoscută de mine în intelectuala lume a cadrelor didactice. Cu siguranță că nu era singura pată de culoare inteligentă, dar era singurul profesor de franceză care organizează un festival de jazz cu reverberații naționale : ”Roland Jazz Festival” și unul din cei mai mari și competenți traducători de limbă franceză.
“Au spus-o mulţi, mari gânditori:
Cu-o moarte toţi suntem datori.
Dar ce-i nedrept, nedrept chiar foarte,
E că ea, Moartea, n-are moarte.”
Cu tristețe și regret anunțăm trecerea în veșnicie a celui care a fost unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din orașul nostru, părinte de suflet a zeci, sute, de elevi printre care și mulți colegi din cadrul administrației sângeorzene. Un OM și PROFESOR care a avut dăruirea și priceperea de a ne îndruma pe mulți dintre noi, un OM cu o personalitate unică și puternică, un prieten, un om optimist, care a dat viață unui eveniment aparte, Festivalul de JAZZ încă din anul 2012, organizând până anul acesta 10 ediții reușite.
Administrația locală dorește ca acest festival să aibă continuitate, în memoria domnului Roland Szekely, cel care ne-a inspirat pe mulți dintre noi.
„Totul a fost frumos și nu m-a durut nimic”-Kurt Vonnegut jr.
Mulțumim, domnule ROLAND SZEKELY!
Drum lin spre cer și odihnă veșnică! – Primăria Sîngeorz-Băi
Roland Szekely a mai tradus: Jazzul, o estetică a secolului XX și Jazz și cinema, de Gilles Mouëllic; Frați de sunet, de Gilles Mouëllic și Koffi Kwahulé; La saison en verre, de Adrian Suciu; La philosophie dans la cité, de Vasile Muscă; Pourquoi grand-père ne mourait-il plus, de Alexandru Uiuiu; Istoria jazzului și a muzicii afro-americane, de Lucien Malson; John Coltrane, de Pascal Bussy; Mic dejun cu Mick Jagger, de Nathalie Kuperman; Electroghid, de Agnès Birebent; Vânătorul de securiști, de Mirel Bran; Swing la Berlin, de Christophe Lambert. A publicat traduceri și în revistele: Tribuna, Steaua, Observator cultural, Vatra etc.
Cine a fost Roland Szekely : S-a născut în 1961 și a învățat muzică de la posturile de radio Vocea Americii și Europa Liberă. Cornel Chiriac și, mai târziu, Radu Teodor (Maltopol), i-au fost „mentori”. În jurul lui se milita activ pentru „traducerea în viață a programului Partidului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate”, dar el, chestiune de gusturi, prefera societatea lui Hendrix și a lui Coltrane. Când avea 14 ani, un maior de Securitate de la Bistrița l-a anchetat pentru opțiunile sale radiofonice.
De ce nu-i ajungeau Savoy sau Luminița Dobrescu și pentru ce se încăpățâna să înregistreze muzica de la Europa Liberă?
Discuția avea loc într-o cameră de hotel din Sângeorz. Ofiţerul i-a pus în față un Pepsi și i s-a adresat amical. I-a vorbit și despre posibilitatea unei colaborări avantajoase pe viitor:
„Nu te înțeleg, e atâta muzică în țară și tu te ții de prostii. Mai sunt unele posturi străine, dușmănoase, pe care noi, încă, le mai tolerăm. Ce-ar fi să ne mai spui când vezi una-alta la liceu?”
Roland și-a văzut de ale lui, oferta nu-l tulburase.
După ce a intrat la Filologie, în 1981, era în gașcă cu actorul Călin Nemeș și cu pictorul Lucian Matiș − doi dintre cei care, în 21 decembrie 1989, aveau să stea în fața soldaților la Revoluția clujeană. Ultimul, cu prețul vieții. Membrii „Haitei”, cum își spuneau, erau ușor de remarcat. Purtau plete și își apărau cu înverșunare micile oaze de libertate.
Lucian Matiș organiza o rockotecă în subsolul Casei Matei de la Institutul de Arte „Ion Andreescu”. Până când, într-o noapte, au difuzat Phoenix, trupă interzisă la acea vreme, iar autoritățile au oprit muzica. Roland ținea un club de jazz la Facultatea de Filologie, împreună cu un prieten care avea o colecție impresionantă de discuri. Lipeau afișe în oraș și cereau aprobări de la decanat înaintea fiecărei audiții.Se numea Cakewalk și n-a ținut mult. Explicația a fost ilară. Clubul de jazz era dizolvat pe motiv că erau necesare economii la electricitate.
Studentul a apelat la logică: „Bine, bă, eu adun aici 40 de oameni la un bec. Dacă oamenii ăștia vor pleca acasă și vor aprinde 40 de becuri, unde e economia de curent?”.
N-a convins pe nimeni. Indicația era clară: trebuia s-o lase mai ușor cu jazzul.
Doina Cornea i-a predat în anul I cursul de „Interpretări de texte”. Roland purta o cruce catolică peste pulovăr, de inspirație Ozzy Osbourne. L-a întrebat de ce alesese Filologia și dacă nu se temea să poarte acel simbol într-o instituție de învățământ. I-a răspuns că opțiunea lui ține de „motive spirituale” și că, în plus, acolo avea acces la o bibliotecă serioasă. Profesoara nu respecta întru totul programa. Le strecura studenților foi dactilografiate de ea cu texte din Jung, Eliade sau Bergson, filosofie, literatură franceză.
Lui Roland Szekely i-a dat un exemplar din „Logica dinamică a contradictoriului”, de Stephane Lupasco.
Cursul Doinei Cornea începea cu o recomandare: „Ayez le courage de l’opinion”. Acel îndemn suna destul de straniu într-o perioadă în care nu-ți permiteai prea multe opinii. Ba chiar era indicat să nu avansezi vreuna. Universitatea devenise un viespar, iar informatorii versați oficiau botezul noilor recruți.„Apăreau unii pe la sfârșitul anului cu următorul anunț: cine este interesat să lucreze la o Miliție să se prezinte în ziua x, în locul y. «O Miliție», nu spuneau Securitate. Se racola fățiș, de la șefi de promoție la cine dorea”, își amintește Roland.
Când Doina Cornea a fost dată afară, în toamna lui 1983, n-a protestat nimeni.
„Votaseră într-un consiliu profesoral ca la uzinele Tractorul”.
Szekely era în anul trei. În 1985, după absolvire, a fost repartizat în comuna Turț din judeţul Satu Mare.„Orașele mari erau închise. Eu am prins o comună mare, bogată. Îmi amintesc că Lucian Ștefănescu (redactor la Europa Liberă după ’90 − n.r.) a mers într-un sat din Vrancea. Ca să poată să facă baie, lua autobuzul până într-un alt sat.
Generația mea, pe care unii o disprețuiesc astăzi, a trecut prin cele mai urâte momente. Hai să zicem că, economic, anii ’60 și ’70 au fost mai ok. Dar anii ’80 au fost crunți, mai ales din perspectivă ideologică.
