Plecarea avocatei Ștefania Stere din PMP și din Consiliul Municipal Bistrița nu a trecut neobservată, cel puțin la nivelul liderilor PMP și PSD. Astfel, președintele interimar al PSD Bistrița, organizație în care s-a înscris Stere a spus următoarele: ”Ștefania Stere, bine ai venit în echipa noastră! Încă o voce și un profesionist al Bistriței a ales să construiască împreună cu noi alternativa pentru 2024 și nu pot decât să mă bucur!”.
Secretarul general al PMP în același timp președinte al PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca a reacționat ironic la auzul veștii cu plecarea Ștefaniei Stere la PSD: ” Constat că PSD nu mai are cadre și apelează la PMP. Asta înseamnă că oamenii noștrii sunt cei mai buni”. Simionca spune că, locul Ștefaniei Stere va fi luat de un alt membru al PMP și care va fi desemnat în cel mai scurt timp posibil.
PMP a obținut la alegerile din septembrie 2020 un număr de 3563 este de voturi, intrând în Consiliul Municipal cu trei consilieri: Ionuț Simionca, Silvia Galben și Ștefania Stere. Pentru că Ionuț Simionca a renunțat la mandat, locul său a fost luat de Oana Săcălean.