În urma întâlnirilor pe care le-a avut în Republica Moldova în acest an, primarul Ioan Turc a primit azi o delegație din raionul Ungheni, condusă de primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros, din care fac parte și primarii Andrei Rudicov (Costuleni), Alexandru Șișcanu (Măcărești), Valentina Grosu (Mănoilești), Liudmila Nistor (Pîrlița), Vasile Casiani (Sculeni), Gheorghe Colțișor (Teșcureni), Alexei Antoci (Valea Mare), însoțiți de specialiști în domeniile apă-canal și programe europene.
Este vorba de realizarea unui schimb de experiență cu administrația locală bistrițeană în domeniul serviciilor comunitare de management apă-canal și al deșeurilor, demers finanțat de Uniunea Europeană, ca activitate premergătoare aderării Republicii Moldova la UE.
IOAN TURC: Administrația din Ungheni a ales să vină la Bistrița, în condițiile în care finanțarea se acorda pentru un schimb cu oricare țară europeană. Ne propunem ca, până la finalul anului, să parafăm înfrățirea cu Ungheni și Soroca, în condițiile în care au fost deja semnate memorandumuri cu cele două orașe.