Un bărbat din comuna Telciu, care este bănuit că ar fi accidentat mortal un pieton pe raza orașului Năsăud și ar fi părăsit locul accidentului, își va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, bărbatul, care inițial a fost reținut pentru 24 de ore, a fost prezentat instanței, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
El este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
Accidentul în care a fost implicat tânărul a avut loc la data de 14 octombrie, în orașul Năsăud și s-a soldat cu decesul unui bărbat de 67 de ani din acest oraş. Oamenii legii au stabilit că șoferul se afla și sub influența băuturilor alcoolice.