„Zis a Domnul pilda aceasta: Ieșit a semănătorul să semene sămânța sa.Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat o. Și alta a căzut pe piatră și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbușit o. Iar alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă! Și ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți, în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu; cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască; iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar, umblând cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit să audă! ”
„În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit niciunul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.”
Întâi de toate, ce sunt pildele? De ce Mântuitorul Iisus Hristos vorbea în pilde multimilor, iar mai apoi în mod direct, explicit? Avem acea cuvântare minunata a lui Hristos, numita Predica de pe Munte, unde spune lucrurilor pe nume, direct. Imaginati-va ca ar fi început propovaduirea prin cuvinte care nu ar fi putut fi întelese: „Iata, Eu vin si va vestesc voua Împaratia lui Dumnezeu, vin si va descopar voua pe Sfânta Treime. Dumnezeu este Unul în Fiinta si Întreit în Persoane: Tatal, Fiul Unic si Duhul Sfânt“ s.a.m.d… Cine ar fi putut întelege lucrurile acestea? De multe ori ucenicii spuneau: „Cine poate suporta lucrul acesta, cine îl poate întelege?“
Mai mult, avem o marturie ca Sfânta Scriptura trebuie explicata chiar daca Mântuitorul a explicat-o într-o forma foarte apropiata de întelegerea ascultatorilor. Însa explicarea ei trebuie facuta cu multa rânduiala, ca sa pricepem, si cu multa pregatire, si nu de oricine, oricând si oricum. Si-n privinta aceasta, amintesc o întâmplare din Faptele Sf. Apostoli. Apostolul Filip se apropie de Famenul etiopian, care mergea si citea din Scriptura. Dumnezeu i-a descoperit lui lucrul acesta, zicând: „Du-te lânga el si întreaba-l daca pricepe ce citeste“. Si l-a întrebat: „Pricepi tu ce citesti?“ Si i-a raspuns acesta: „De unde as pricepe, daca nu-mi explica nimeni?“. Si, atunci, Sf. Apostol s-a urcat în caruta lui si i-a explicat Cuvântul lui Dumnezeu. Si care a fost rezultatul? Când s-au apropiat de o apa, de un râu, a zis: „Ce-mi mai lipseste mie ca sa primesc credinta în Iisus Hristos?“ Si ce a facut Apostolul? S-a dat jos si l-a botezat pe famen.
Mântuitorul le vorbea în pilde multimilor, folosind imagini, elemente pe care fiecare le putea întelege, la dispozitia fiecaruia. Am putea sa spunem ca, de data aceasta, s-a adresat agricultorilor, dar nu numai lor, pentru ca toti stiu de unde primim pâinea. Altora le-a spus despre pilda cu oaia ratacita, adresându-Se pastorilor. Erau niste lucruri atât de bine cunoscute, încât din ele se puteau întelege lucruri mari.
Pilda Semanatorului este însasi pilda pe care Mântuitorul o explica. Pentru ca ucenicii, dupa ce le-a spus pilda, L-au întrebat: „Dar, Doamne, cine este acesta?“ Mântuitorul le-a spus aceasta pilda: „Iesit-a semanatorul sa semene samânta sa“. Deci un semanator a luat samânta aceasta si încerca s-o împrastie pe pamânt. Numai ca samânta a cazut în patru locuri diferite. Una a cazut lânga drum. A fost calcata, au venit pasarile cerului si au mâncat-o. Alta a cazut într-un loc nisipos. A avut foarte putina umiditate, a rasarit, dar, neavând cum sa-si prinda radacinile, s-a uscat. Alta a cazut într un loc cu spini. Pamântul era bun, dar spinii, maracinii erau asa de mari, încât au înabusit-o si n-a ajuns sa dea roade. Apoi a patra a cazut în pamânt bun si a dat rod însutit.
Prezentarea pildei se încheie printr-o sentinta, printr-un cuvânt extraordinar, pe care-l putem generaliza, pe care-l putem întelege si noi. Ce înseamna: Cine are urechi de auzit sa auda? Altfel spus, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie sa vina în urechile noastre. Daca vrem, îl întelegem si facem roade. Daca nu, înseamna ca urechile noastre nu sunt pentru auzit sau pentru a ne descurca în lumea aceasta. Ucenicii L-au întrebat: „Doamne, de ce ne vorbesti în pilde?“ Si Mântuitorul le spune niste cuvinte pe care nu le putem întelege decât dupa multa îmbunatatire duhovniceasca. Hristos zice: „Voua va este dat sa întelegeti în taina lucrurile, si acestora în pilde. Vazând, sa nu vada, auzind, sa nu priceapa...“ Adica e o forma de a explica. Ei trebuie sa fie hraniti treptat, pentru a întelege lucrurile acestea. Pentru ca învatatura, daca ar veni cu toata încarcatura ei de sens asupra lor, ori i-ar face sa nu înteleaga absolut nimic, ori ar lua-o razna. Si asa se întâmpla astazi, când încearca unii sa intre în aceste Taine Dumnezeiesti fara pricepere, sa înteleaga ei, cu mintea lor. Astfel s a ajuns la peste trei mii de secte, peste trei mii de grupari, unele cu totul lipsite de logica, deosebit de daunatoare, pur si simplu batjocura la adresa lui Dumnezeu!
Iata, Mântuitorul ne explica aceasta pilda, ca nimeni sa nu fie în nestiinta, si ne spune: „Semanatorul este Dumnezeu, samânta este cuvântul lui Dumnezeu…“ Si aici trebuie sa întelegem ce înseamna Cuvântul lui Dumnezeu. Sfânta Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Semanatorul, Care trimite fiecaruia dintre noi Cuvântul Sau. Numai ca noi suntem mai apropiati sau mai departati de Dumnezeu, exact ca si terenul, exact ca si pamântul. Noi suntem pamântul, catre noi se trimite mesajul acesta, mesaj dumnezeiesc. Cel mai mare dar pe care ni l-a lasat Dumnezeu, dupa Creatie, este libertatea. M-a lasat pe mine sa judec, sa ma apropii de El de bunavoie, pentru ca dragostea pe care o am fata de El sa fie primita ca jertfa. Pentru ca ceea ce fac eu sa fie fapt responsabil, adica sa pot primi binecuvântarea lui Dumnezeu, ajutorul lui Dumnezeu, dar si sa pot fi judecat. De aceea sunt liber.
Samânta care a cazut pe lânga cale se aseamana cu cei care sunt îndepartati de Dumnezeu, cei care de la început spun de departe: „Doamne, nu Te amesteca în treaba mea!…“ Ca sa pot sa fiu crestin, am nevoie de multe forte. E mult mai usor sa nu fii credincios. Numai ca plata o iei Dincolo. Chiar daca ramâne cuvântul putin în mintea ta, nu în inima, în urechile tale, vin alte gânduri, care iau cuvântul acesta. Si treci pe lânga el, ramânând doar în praf. A calca Cuvântul lui Dumnezeu înseamna a-L batjocori pe Dumnezeu, a înjura, a batjocori sau a blestema, a spurca prin cuvinte necuvenite, necurate. Aceasta se întâmpla ori de câte ori nu suntem apropiati de Dumnezeu, ci dam voie libera gândului si vorbei noastre, vocabularului nostru obisnuit, spurcat; dam voie rautatii noastre. De fiecare data, facând acestea, calcam în picioare Cuvântul lui Dumnezeu.
Cu terenul cel nisipos ne asemanam atunci când lasam sa intre numai un pic înauntru Cuvântul lui Dumnezeu. Auzim ceva, undeva, de Dumnezeu. Cuvântul acela a reusit, pentru moment, sa ne încalzeasca si sa zicem: „Da, si eu cred în Dumnezeu“. Dar avem asa de putina experienta si vointa, încât ne lasam batuti si zicem: „Nu!… Ce daca e duminica? Ma culc, dorm mai mult, pentru ca sunt obosit. E mai comod asa“.
A treia stare, pamântul acela unde au crescut spini, se aseamana cu lumea aceasta tulburata. Noi am fost educati si crescuti de parintii nostri în credinta. Dar am ajuns în lumea aceasta moderna, în lumea aceasta care a primit totul de afara, numai ce e bun nu. În primul rând, poftele, placerile si bogatia.
A ramas totusi si pamântul bun… Sa ne întrebam: Oare, de ce numai o patrime din pamânt rodeste? Pentru ca ne lasa Dumnezeu pe noi drept liberi sa devenim pamânt bun. Sa consideram Evanghelia de astazi ca o chemare spre îmbogatirea pamântului vietii noastre, a sufletului nostru, cautând sa ne apropiem de Dumnezeu cu faptele cele bune. Prin ce este un crestin pamânt bun? Printr-o simpla declaratie ca el crede-n Dumnezeu? Nicidecum! Daca ne gândim la minunile pe care le-a facut Mântuitorul Iisus Hristos, vedem ca El a vindecat pe demonizati. Diavolul, din oameni, când L-a întâmpinat pe Hristos, a spus catre El: „Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?“ Pai, înseamna ca dracul crede în Dumnezeu, dar nu-L poate iubi. Optzeci si sapte la suta dintre cetatenii tarii noastre s-au declarat crestini, credinciosi. Câti sunt însa, de fapt, adevarati credinciosi? De la declaratia Cred în Dumnezeu, cred în Hristos si pâna la a deveni un madular viu al Trupului tainic al lui Dumnezeu, care este Sfânta Biserica, este un drum mare. Spre aceasta suntem chemati: sa traim în Biserica. Si, traind în Biserica, împartasindu-ne cu darurile pe care ni le ofera Hristos, prin cele sapte Sfinte Taine, ne dovedim si noi pamânt bun, unde sa încolteasca samânta lui Hristos si sa dea rod binecuvântat.Sa fim, asadar, rod al Cuvântului lui Dumnezeu, fiecare, cu viata noastra, cu purtarile noastre, aducând slava si multumire lui Dumnezeu ca a gasit cu cale sa semene samânta Sa si în pamântul inimii noastre, cerându-I, totodata, si însotire în umblarea noastra, pentru a duce la bun sfârsit rodul pe care El îl asteapta de la noi.
Zis-a Domnul pentru noi pilda aceasta,
A semănătorului de atunci si din vremea asta
Care trudind a aruncat sămânța bună
În pământul lucrat în vremi de furtună.
Si-au căzut primele boabe în drum și pe cărare
Fost-au ele mâncate de păsări și călcate-n picioare,
Altele au căzut pe loc arid și pietros
S-au uscat fără umezeală -n locul nisipos
Altele au căzut în pământ bun plini de spini
Au crescut repede dar înconjurate de mărăcini
Aceștia le-au sufocat, mari au crescut deodat
Nelăsându-le să rodească cum le-a fost dat.
Și-apoi ultimele au căzut în pământul cel bun
Au crescut frumos și roadă au adus omului bun
Roadă bună,una treizeci,alta șaizeci sau o sută
Răsplătind munca cea grea cu o recoltă plăcută.
După ce a terminat de spus pilda ,Mântuitorul, a strigat:
Cine are urechi de auzit, să audă, ce Eu I-am învățat !
Și tâlcuindu-le-o să înțeleagă fiecare după mintea lui
Că Domnul este semănătorul și sămânța este cuvântul Lui.
