Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au fost solicitați sa intervină la un accident rutier pe Drumul Național 16, între Silivașul de Câmpie și Satu Nou, județul Mureș. Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Cluj-Napoca, a accidentat un bărbat de 57 de ani, din Silivașul de Câmpie. În urma impactului pietonul a fost rănit, fiind ulterior declarat decedat de echipajul medical care a intervenit.
Polițiștii au testat cu aparatul etilotest șoferul, constatându-se că acesta nu se află sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului Rutier care continua cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.