“USR a fost singurul partid care s-a opus, încă de la început, majorării salariilor pentru politicieni”, a transmis consilierul municipal USR, Nicolae Pavelean.
“În Senat, PSD, PNL, UDMR și AUR au votat, cot la cot, să crească salariile tuturor demnitarilor cu 25%. În Camera Deputaților, PNL prin Diana Morar, deputat de Bistrița-Năsăud, deputații PSD și UDMR au votat din nou majorări de salarii, dar de data asta doar pentru aleși locali. Doamna Diana Morar este interesată doar să își mulțumească prietenii de partid, primari, președinți de consilii județene, viceprimari și vicepreședinți de CJ, în timp ce milioane de familii nu fac față scumpirilor și vor trece cu greu iarna ce urmează. Au vrut să își crească cu toții salariile pe furiș. I-am demascat. Ne-am opus. Am pus presiune pe ei pentru a respinge aceste privilegii. Am scos din lege creșterea salariilor cu 25% pentru Președintele României, pentru miniștri, parlamentari ori prefecți. Lupta împotriva privilegiilor continuă”, scrie Nicolae Pavelean, care a postat o fotografie cu Diana Morar, Emil Radu Moldovan și Ioan Turc.