Pr. Ioan Aurel Rus: Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

„Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la Cer decât Cel ce S-a coborât din Cer, Fiul Omului, Care este în Cer. Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.”

Sfânta Cruce este şcoala virtuţii,zice IPS Irineu de Alba iulia

    Sfânta Evanghelie citită astăzi ne aminteşte de acea preînchipuire a Crucii şi a Jertfei Mântuitorului: Şarpele de aramă, înălţat de Moise pe un stâlp, în pustie, care izbăvea de moarte pe cei muşcaţi de şerpi veninoşi (Num. 21, 8-9).

    Minunea aceasta se repetă sub ochii noştri, a celor care, în pustia amară a acestei vieţi, suntem mereu muşcaţi de ispitele şi asupririle diavolului.Sfânta Biserică ridică în mijlocul Noului Israel, al poporului dreptcredincios, Crucea lui Hristos, pentru ca tot omul care priveşte cu credinţă acest semn minunat să se vindece şi să trăiască (In. 3, 14-15). Într-adevăr, dacă privim cu evlavie la Sfânta Cruce şi o cinstim după cuviinţă, vom fi izbăviţi de otrava patimilor şi de rănile păcatelor, împodobindu-ne cu virtuţile creştine ale credinţei, nădejdii şi dragostei, prin care putem obţine biruinţa mântuirii.

    Prin Jertfa de pe cruce, vina păcatului a fost ştearsă, iar prin Înviere, moartea a fost nimicită, deschizându-ni-se, astfel, porţile vieţii veşnice. Împreună cu Hristos, omul cel vechi din noi s-a răstignit şi s-a îngropat şi tot prin El a înviat în noi omul cel nou, eliberat din lanţurile păcatului şi de tirania morţii.

    Prin răscumpărarea făcută de Hristos, noi am devenit fii ai lui Dumnezeu, având dreptul şi putinţa ca, sub umbrirea harului divin, prin faptele noastre izvorâte din credinţă, să dobândim Împărăţia cerurilor.

    Meditând la durerile răstignirii şi la moartea pe cruce a Mântuitorului nostru, ne vom umple sufletele de credinţă, nădejde şi dragoste şi prin aceasta ne vom dăltui fiinţa noastră după chipul prea frumos şi prea iubitor al lui Hristos.

    Fericitul Augustin era inspirat de Duhul Sfânt atunci când vorbea despre folosul mare al amintirii Patimilor Domnului pentru viaţa creştină. Nici un fapt, nici una din predicile Mântuitorului n-au darul să cuprindă atâta bogăţie duhovnicească precum îl are graiul Crucii.

     Priveliştea Patimilor Domnului ne întăreşte, în primul rând, credinţa. Acum ştim în Cine credem, cunoaştem pe Cel Ce-L adorăm. Este Domnul şi Stăpânul lumii, Fiul cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul dumnezeiesc. Este Biruitorul iadului şi al morţii, Care pentru noi şi pentru a noastră mântuire S-a răstignit, în vremea lui  Pilat din Pont şi a murit şi S-a îngropat, dar Care, cu puterea ce sălăşluia în fiinţa Sa, Şi-a reluat viaţa şi S-a înălţat întru slavă, de unde va veni iarăşi să judece toate seminţiile pământului.

    Nu e de mirare că Mormântul gol din Ierusalim este locul cel mai sfânt din lume pentru pelerinaj şi închinare. Nu e de mirare că în fiecare an, de sărbătoarea Paştilor, coboară lumina din cer asupra Sfântului Mormânt spre a ne încredinţa că suntem fiii Învierii. Dacă pe celelalte morminte de pe toată faţa globului pământesc stă scris: „Aici zace cutare”, pe lespedea Mormântului de la poalele Golgotei poate fi săpată în granit inscripţia: „Aici zace moartea!”.

    Prin Cruce, păcatul, ca o îngroşare a trupului, ca închidere a lui în groapa fără orizont a vieţii trecătoare, este slăbit, subţiat, oprit. Prin Cruce, trupul şi viaţa pământească se fac transparente pentru Dumnezeu. Prin Cruce, se dă lovitura de moarte morţii, egoismului. Prin Cruce, se arată victoria generozităţii, a iubirii, a vieţii superioare. Prin Cruce, omul adevărat din noi învie întru viaţa fără de moarte, în Dumnezeu.

    Gândul la durerea Domnului ne întăreşte, în al doilea rând, nădejdea că Dumnezeu nu îi părăseşte pe cei ce suferă pentru Evanghelie. După întunericul încercării, răsare soarele bucuriei şi al dreptăţii. A răsărit pentru Omul durerii, Iisus; se va arăta la fel pentru toţi cei ce primesc necazurile cu încrederea că ele vin cu ştiinţa Tatălui ceresc şi le poartă până la sfârşit cu răbdare şi cu bărbăţie.

    Izvor de mare încredere şi de îmbărbătare este pentru noi Jertfa de pe cruce şi Învierea lui Hristos. Aceste daruri ale lui Dumnezeu ne dau puteri şi curaj pentru a lupta contra păcatului şi pentru înfăptuirea binelui.

    Forţă înnoitoare se naşte în sufletele noastre, ştiind că virtutea lucrată cu credinţă şi în duhul dragostei creştine duce la o viaţă binecuvântată pe pământ şi ne ajută să dobândim viaţa veşnică.

    Deci, Golgota este o mare şcoală de înţelepciune şi izvor viu de virtute. Ascultaţi ce zice Fericitul Augustin: „Nu-ţi pierde nădejdea! Nu te teme! Căci de aceea a băut Însuşi Doctorul din el, ca să nu te mai temi. Iisus a luat tot paharul suferinţei”.

    Iar în cartea „Urmarea lui Hristos”, citim: „Hristos a primit să pătimească. Cum cutezi tu să te plângi de ceva? El a avut duşmani şi bârfitori, iar tu vrei ca toţi oamenii să te iubească? Cum putea-vei fi încununat, când nimic supărător nu ţi s-a întâmplat? Deci rabdă cu Hristos, dacă vrei să împărăţeşti cu El”.

    În sfârşit, priveliştea suferinţei şi a morţii Mântuitorului nostru are darul de a spori în inimile noastre dragostea noastră pentru El. Dacă am lua aminte mai bine la pricina care L-a pus pe Împăratul lumii pe lemnul crucii, vom cunoaşte că adevăraţii vinovaţi n-au fost nici fariseii invidioşi, nici Iuda vânzătorul de sânge nevinovat, nici laşitatea guvernatorului roman care, de frică, L-a dat pe Iisus mai-marilor sinagogii să fie răstignit, ci am fost noi, păcătoşii, cu răutăţile noastre –    Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag.Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă.Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu,Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Is. 53, 2-5.

    În Hristos, păcatul se mistuie în flacăra, în oceanul iubirii Sale dumnezeieşti. „Acolo unde este jertfă, acolo este nimicirea păcatelor, acolo este împăcarea cu Stăpânul, acolo este sărbătoare şi bucurie”, învaţă părintele nostru Ioan Gură de Aur.

    Iar după Sfântul Chiril al Alexandriei, „la Tatăl nu se poate intra decât în stare de sacrificiu”. Starea de sacrificiu e şi calea noastră, unii către alţii. „În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi; şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi” -I In. 3, 16.

    Patimile sunt o chemare la înnoirea vieţii noastre creştineşti prin pocăinţă şi prin fapte bune, prin vieţuire în comuniune cu Hristos, în Biserica Sa. Crucea Mântuitorului a arătat lumii marea alternativă: crucea morţii, căreia îi urmează viaţa, sau egoismul, căruia îi urmează moartea sufletească.

Credinţa în Cruce se verifică prin fapte de iubire faţă de semenii noştri aflaţi în necazuri, lipsuri şi strâmtorări.

    La Naşterea lui Hristos, îngerii cântau că El va aduce pe pământ pace şi între oameni bunăvoire (Lc. 2, 14). Pe cei ce au luat cunoştinţă că Hristos este Fiul lui Dumnezeu făcut Om şi înviat, ca pârgă a învierii noastre, nimic nu-i mai tulbură.

    Mărturisind credinţa în Hristos, vom rămâne tari şi liniştiţi în necazurile ce ni le va produce lumea, biruindu-le, iar siguranţa că le vom birui ne-o dă pilda şi puterea Lui: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi: Eu am biruit lumea!” (In. 16, 33).

    Eroul de pe Golgota, Hristos Domnul, a biruit lumea, nu înlăturând necazurile din ea sau făcând să nu apară ispite, ci arătându-Se mai tare decât ele, întrucât nu a fost doborât de ele. Iisus a lăsat firea Lui să sufere toate cele ce le suferă omul, pentru ca să o întărească chiar prin folosirea maximă a puterii ei de a nu se lăsa biruită de răutăţile lumii. Această putere izvorăşte din Crucea Sa pentru noi toţi, precum arată Sfântul Efrem Sirul când spune: „Crucea este speranţa celor disperaţi, Crucea este limanul celor înviforaţi, Crucea este mângâierea celor întristaţi”.

    În Ortodoxie, Crucea este scăldată în raze şi de sărbătorile ei, ea este împodobită cu flori. Astfel, suntem încurajaţi să privim spre Cruce şi dincolo de Cruce, spre a vedea slava strălucitoare a Învierii şi frumuseţea înmiresmată a vieţii veşnice.

    De aceea, plini de recunoştinţă, dimpreună cu imnograful bisericesc, se cade să strigăm: „Bucură-te, Cruce, purtătoare de viaţă, semnul cel nebiruit al creştinătăţii, prin care a încetat blestemul, s-a înghiţit puterea morţii şi ne-am înălţat de pe pământ la cele cereşti”.

    Era noapte frumoasă și Iisus vorbea lămuritor cu Nicodim,un fariseu

Acesta venise la Iisus ,nu ca la un predicator,ci la Fiul lui Dumnezeu,

El mărturisește si zice: -Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător;

Acum lămurește-mă pe mine de un aspect greu dar sigur înălțător.

   Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva

De sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.Acum pe Nicodim îl mișca ceva,

Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară,

 În pântecele mamei sale şi să se nască? Să se nască bătrân fiind în loc să moară?

    Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă

Și din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.Pricepi asta odată?

Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.

Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus.Acesta-i adevăr,nu poveste!

    Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine,

Se duce unde este trimis.Așa cu cel născut din Duh,ai înțeles acum,Nicodime?

Uitându-se atent la Iisus.A răspuns Nicodim şi i-a zis: Cum pot să fie acestea?

Iisus a răspuns şi i-a zis: Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti acestea?

    Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim din cer,

Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.

Îți zic ție acestea,să înțelegi de ce Moise a preînchipuit acestea cu șarpele da aramă.

Ca tot cel mușcat de diavol,privind la Fiul Omului înălțat pe cruce, să nu mai moară,

   Căci n-a trimis Dumnezeu Tatăl pe Fiul Său în lume ,ca să judece lumea

Ci ca lumea ,prin El să se mântuiască și să scape de de ghenă pentru totdeauna.

Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat,

Fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, și de El s-a lepădat.

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts