Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege (video)

Consiliul de Ascensiune l-a proclamat pe Charles al III-lea drept noul monarh britanic, după care cei prezenţi ai declarat: “Dumnezeu să-l apere pe Rege”.

Sâmbătă dimineaţa, Consiliul de Ascensiune – din care fac parte sute de personalităţi relevante din punct de vedere politic, social şi religios din Regatul Unit, precum şi reprezentanţi din cele 14 ţări în care noul rege, Charles al III-lea, este şef al statului – s-a reunit la Palatul St James din Londra.

Încoronarea, o ceremonie extrem de complexă pentru a cărei organizare este nevoie de mai mult timp, va avea loc în următoarele luni, scrie EFE.

Etapă după etapă, în cea mai mare solemnitate şi cu respectarea la milimetru a protocolului şi a tradiţiei, Charles al III-lea este instalat şef al statului.

Charles al III-lea accede la tron într-o perioadă dificilă, Regatul Unit confruntându-se cu cea mai gravă criză economică din ultimii 40 de ani, în timp ce, în şase ani, s-au succedat la guvernare patru prim-miniştri, notează France Presse.

La 73 de ani, Charles al III-lea este cel mai în vârstă monarh britanic în momentul începerii domniei sale.

 

 

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts