Președintele Radu Moldovan, deputatul Bogdan Ivan, Camelia Tabără dar și Alexandru Pugna au fost prezenți în trecutul weekend la mai multe evenimente dedicate satului din județul Bistrița-Năsăud: Leșu, respectiv Ilva Mică dar și la Zilele orașului Sângeorz Băi.
Radu Moldovan, președinte CJ BN: Comuna Ilva Mică este în zi de sărbătoare, la aniversarea a 470 de ani de la prima atestare documentară
La prima ediție a zilelor comunei, parada, fanfara, atelierele de creație, teatrul de păpuși, recitalul de folk au făcut deliciul celor adunați, cu mic, cu mare la această sărbătoare. Felicitări domnului, Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud pentru modul în care se implică de fiecare dată în păstrarea tradițiilor și obiceiurilor strămoșești! Totodată, vreau să-i mulțumesc domnului Primar Christophe Pierreton al comunei Barby venit tocmai din Franța care ne-a onorat cu prezența sa, la acestă sărbătoare. Felicitări domnului primar, Aurel Horea, domnului viceprimar Ilie Mușina și consiliului local, pentru organizarea acestei frumoase sărbători și pentru că ați ales să țineți vie tradiția și obiceiurile înaintașilor noștri.
Deputatul Bogdan Ivan prezent la Iva Mică, Ciceu Giurgești și Leșu,
Sângeorz-Băi! Locuri în care oamenii buni, tradițiile, obiceiurile și muzica autentică și-au dat întâlnire astăzi! La Ilva Mică am sărbătorit alături de bunii oameni de aici, 470 de ani de atestare documentară. Alături de gospodarii de aici, i-am avut oaspeți și pe cei din conducerea comunei Barby din Franța, comună înfrățită cu Ilva Mică. M-am bucurat să fiu alături și de oamenii din Ciceu-Giurgești la serbările cetății, loc renumit prin faptul că datinile și tradiția sunt la ele acasă și oamenii locului reușesc mereu să creeze o atmosferă strașnică!
Cântecul și jocul au fost prezente și la Leșu, unde am avut plăcerea de a participa la Festivalul Interjudețean de Folclor Rapsodia Trișcașilor. Un spectacol minunat și un public de nota 10! Spre finalul zilei am participat la zilele orașului Sângeorz-Băi! Gospodarii de aici, îmbrăcați în frumoase straie populare, au arătat din nou că sunt gazde bune și primitoare! O zi cu bucurii vă doresc dragi prieteni!