În perioada 13-15 august 2022, comuna Ciocănești din județul Suceava a fost în sărbătoare, acolo desfășurându-se cea de a XVIII-a ediție a Festivalului Național al Păstrăvului, manifestare organizată de Primăria Comunei Ciocănești, Consiliul Local Ciocănești și Consiliul Județean Suceava.
Județul Bistrița-Năsăud a fost reprezentat la acțiunile cultural-artistice din cadrul acestui important festival de către Grupul Vocal Folcloric „Flori Dumitrene” din comuna Dumitra, formație coordonată de doamna Dina Simion.
Pe parcursul frumoaselor zile petrecute în Bucovina, „Florile Dumitrene” au avut mai multe reprezentații artistice. Astfel, sâmbătă dimineața, formația bistrițeană a participat la evenimentul cultural „Rapsodia Muntelui”, făcând o incursiune în Munții Suhard alături de buciumașii din Câmpulung Moldovenesc (Florin Lițu și Dragoș Balan) și Taraful „Obcina” din Bucovina (Vasile Ungureanu – Tezaur Uman Viu, la fluier și Andrei Plăcintă – voce și toacă, din Mălini, vestitul fluieraș Liviu Țăran din Fundu Moldovei, Cristi Săveanu – gordună și Cezar Devisevici – lăută). Momentele artistice au fost susținute la o stână, în fața a sute de turiști români și străini, și au fost asezonate cu bucate tradiționale.
Seara, spectacolul a continuat pe scena amplasată în centrul comunei Ciocănești, iar a doua zi, duminică dimineața, reprezentantele județului nostru au încântat, din nou, turiștii prezenți în Bucovina, de această dată la Mina Turistică „Oița” din Ciocănești. Aici, programul artistic a fost unul la fel de frumos ca cel din ziua precedentă, de pe Muntele Suhard, Grupul Folcloric „Flori Dumitrene” din Dumitra fiind acompaniat și de această dată de Taraful „Obcina” din Bucovina, un taraf de tip tradițional coordonat de artistul Călin Brăteanu. Spre bucuria tuturor celor prezenți, s-au interpretat pricesne, dar și melodii populare vocale și instrumentale, jocuri tradiționale și strigături, întocmai ca pe vremuri.
Evenimentele cultural-artistice din cadrul Festivalului Național al Păstrăvului de la Ciocănești au continuat cu parada portului popular, iar seara, la Căminul Cultural din localitate, bistrițenii și bucovinenii au pus în scenă o șezătoare tradițională, cu momente specifice din vatra satului nostru de altădată, gazdele șezătorii fiind, și de această dată, Grupul Folcloric „Flori Dumitrene”, alături de artistul Călin Brăteanu împreună cu Taraful „Obcina”.
Prezența Grupului Vocal Folcloric „Flori Dumitrene” la acest festival a fost posibilă datorită invitației venite din partea domnului Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, din cadrul Centrului Cultural „Bucovina”, artiștii bistrițeni fiind însoțiți din partea Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud de drd. Smaranda Mureșan, etnolog și cercetător științific în domeniu, dovedindu-se astfel, încă o dată, bunele relații de prietenie și colaborare culturală dintre cele două județe, Suceava și Bistrița-Năsăud.
Așadar, în cadrul acestui frumos festival bucovinean, reprezentanții culturali ai județului Bistrița-Năsăud au avut ocazia să prezinte și să dovedească tuturor bogăția și frumusețea tradițiilor noastre, împărtășind bucuria cu bucovinenii, oameni gospodari și talentați, care pun mereu tradiția la loc de cinste.
Photo credit: Smaranda Mureșan (fotografii din arhiva personală)
Articol întocmit și redactat de etnolog drd. Smaranda Mureșan, cercetător științific,
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.