Investiția ”Construire hală în cadrul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor din Tărpiu pentru depozitarea deșeurilor valorificabile obținute în urma sortării în cadrul stației de sortare” a fost finalizată și recepționată de către reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, ai ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, ai operatorului de salubritate Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor SRL și reprezentanții constructorului Amicii Building SRL.
“Această investiție este oportună și ne dă posibilitatea să depozităm în condiții optime deșeurile reciclabile rezultate în urma sortării și pregătite pentru valorificare. Datorită creșterii calității colectării selective a deșeurilor reciclabile din județul nostru din ultimele 2 luni, odată cu introducerea colectării de la poarta casei și a implicării cetățenilor în separarea corectă a deșeurilor la sursă, am ajuns ca în luna iulie să pregătim pentru valorificare 200 de tone de deșeuri reciclabile, comparativ cu media lunilor anterioare când am valorificat aproximativ 70 de tone / lună”, a transmis ADI Deșeuri.
Felicităm constructorul acestui proiect Amicii Building SRL pentru calitatea lucrărilor efectuate și pentru finalizarea investiției cu 3 luni înainte de termenul prevăzut.
Toți banii obținuți din valorificarea deșeurilor reciclabile se întorc procentual, în funcție de cantitatea de deșeuri reciclabile colectate, înapoi către toate primăriile din județ pentru ca acestea să-și poată acoperi o parte din costurile serviciilor de salubritate”, a transmis ADI Deșeuri.