PSD Bistrița-Năsăud continuă procesul alegerilor interne care vor culmina cu o conferință județeană de alegeri în septembrie. Se așteaptă ca cel puțin 90% din actualii lideri de fialiale comunale să fie reconfirmați. Până acum au fost realeși: Florin Sandu Simionca, Budacu de Jos, Horia Petruț, Mărișelu și Mihai Ivan de la Șieuț, Aurel Horia, Ilva Mică, Ioan Monița la Romuli sau Ioan Pavelea la Coșbuc.
La alegerile comunale care vor fi urmate de cele orășenești, respective alegerile din organizația municipală, participă președintele executiv al PSD BN, Nicolae Moldovan, secretarul general al PSD BN, Romeo Florian, senatorul Ioan Deneș, vicepreședintele Nicolae Popescu, fost președinte ALDE, consilierii județeni Maria Ulecan, Virgil Rus. Este prezentă și Camelia Tabără, șefa femeilor social-democrate dar și deputatul Daniel Suciu, președintele interimar al PSD Bistrița.
Nu lipsește de la aceste alegeri interne comunale, deputatul Bogdan Ivan, considerat succesorul actualului președinte CJ BN, Radu Moldovan.
Deputatul Bogdan Ivan: ”La Ilva Mică, avem una dintre cele mai frumoase și trainice echipe administrative din județ: Primarul Aurel Horel și Viceprimarul Ilie Mușină!
Doi tineri, care după ce au luat în mână destinele comunității, i-au schimbat fața și au modernizat-o cum nimeni nu a reușit în toată istoria comunei. Datorită Consiliului Județean și președintelui Radu Moldovan, Ilva Mică este ”legată” de Josenii Bârgăului și de Lunca Ilvei printr-un drum ca în Elveția. Și modernizarea comunei continuă prin noul proiect de modernizare al străzilor din comună, care reprezintă principala noastră prioritate pentru perioada următoare!
Am avut bucuria să mă revăd cu colegii din PSD Ilva Mică, împreună cu colegii mei din conducerea organizației județene.
Am avut și alegeri la Organizația locală #PSD, motiv pentru care vreau să îl felicit pe primarul Horea Aurel care și-a păstrat fucția de Președinte al organizației locale!
Îi felicit și pe Dorel Nicoară (Secretar), pe Vicepreședinții organizației: Musina Ilie, Buhai Marinel și Marcu Simion și pe membrii în biroul politic local: Nechiti Grigore, Martița Mihai, Deac Alexandru, Bruma Ilie și Martița Vasile; Au o muncă importantă în perioada următoare, președinții organziațiilor locale TSD (Nechiti Simion), OFSD (Ana Vesa) și OPSD (Marcu Iacob)”.
Deputatul Bogdan Ivan: ”M-am întâlnit la Prundu Bârgăului cu colegii din una dintre cele mai frumoase organizații locale PSD. Sunt foarte multe lucruri care mă leagă de oamenii “dintr-o bucată” din Bârgău, care îmi sunt dragi și cu care mă mândresc! Le mulțumesc colegilor din Prund pentru primirea călduroasă și îi asigur de respectul și prietenia mea!
Vreau să îl felicit în mod special pe dl. Primar Doru Crișan, omul care a redat Prundului statutul de “Capitală a Văii Bârgăului” și care a adus condiții de oraș în această comună (parcare suspendată, rețele de apă și canalizare în toate zonele comunei, policlinică medicală, școli modernizate, etc). Prioritatea pe care o avem în următoarea perioadă este #asfaltarea tuturor drumurilor comunale de piatră.
Vreau să îi felicit pe colegii din conducerea organizației locale #PSD pentru confirmarea lor în funcții:
Presedinte: Ing. Leon Vlad;
Vicepreședinți: Ionuț Axente, Corina Moișan și Iulian Axente;
Secretar : Pop Ion
Membri în biroul politic local: Doru Crișan, Florin Bălan, Dănuț Vlad, Daniel Bozga și Ciurea Florin.
Președinte TSD: Axente Ionut;
Președinte OFSD: Corina Moișan;
Președinte OPSD: Axente Iulian.
Cum se vor desfășura alegerile interne din PSD BN?
În bază de moțiuni pe care fiecare candidat la funcția de președinte o va depune, în jurul ei urmând să se așeze susținătorii acestuia. Până la această data, singurul candidat care a confirmat că își va depune moțiunea este actualul președinte al PSD BN, Radu Moldovan. Nu este însă exclus să apară și alte moțiuni. Radu Moldovan a fost ales președinte al PSD BN în anul 2007, adică cu 15 ani în urmă la capătul unei tensionate ”campanii” electorale. Atunci, actualul președinte Radu Moldovan l-a învins pe Viorel Pupeză și cu ajutorul mai multor primari.