O parte din sportivii și sportivele secției de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Bistrița au fost plecat alături de Mihaela Ștef și Alexandru Dincă să constituie noua secție de tenis de masă de la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
Astfel, e vorba de Tania Plăian, Ioana Sîngeorzan, Ana Cristina Barbu și Bogdana Trifu vor reprezenta clubul nostru în întrecerile feminine iar Darius Toma, Lucian Munteanu, Dan Daniel și Mihai Nagy în cele masculine. Aceștia vor fi coordonați de profesorii Alex Dincă și Mihaela Stef.
La puțin timp după înființarea secției a venit și prima convocare la lot în calitate de sportivi legitimați la Gloria. Tania Plăian și Ioana Sîngeorzan se află în aceste zile în cantonament în capitală alături de echipa de senioare a României, dupa care Tania însoțită de antrenorul Mihaela Ștef, secundul naționalei feminine vor participa la Campionatele europene individuale de la Munchen.
În acest timp, Ioana își va continua pregătirea la Bistrita, în vederea participării la Campionatul European U21 de la Cluj-Napoca din perioada 14-18 septembrie.