Lucrările pe axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului vor începe mai repede, în urma discuțiilor cu executantul MIS Grup. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de primarul Ioan Turc. Astfel, din data de 8 august, se va interveni pentru devierea rețelelor de utilități în zona viitorului pasaj subteran înspre Piața Decebal, iar circulația va fi restricționată.
După 16 august, vor începe efectiv lucrările de realizare a pasajului, traficul auto urmând să fie închis pe porțiunea de pe bulevardul Decebal cuprinsă între străzile Zimbrului și Crinilor. Sensul giratoriu de la intersecția cu strada Crinilor va rămâne deschis.
Pe site-ul Primăriei Bistrița va fi disponibilă planșa cu traseele auto alternative pentru perioada în care circulația în zonă va fi oprită.