Liberalul Dorin Dobra îi întinde mâna liberalului Ioan Turc: FĂRĂ SĂ SPARGI OUĂLE, OMLETĂ N-AI SĂ FACI!,,ȘI NICI STRĂZI CA LUMEA LA BISTRIȚA

Vicepreședinte al PNL BN, fost senator și președinte PNL Bistrița, Dorin Dobra a fost un critic fervent al președintelui PNL BN Ioan Turc și al modului cum acesta manageriază partidul. Cu toate acestea, iată, într-o postare, Dobra îi întinde o mână lui Ioan Turc, susținând că acesta este criticat pe nedrept pentru șantierele deschise în Bistrița. Mâna întinsă lui Ioan Turc vine și  în condițiile în care, actualul președinte ar amâna mai multe decizii politice care ar trebui luate la vârful partidului. Să vedem dacă gestul va fi înțeles pe deplin de liberali de care se știe că nu prea sunt solidari unii cu alții… 

DORIN DOBRA- FĂRĂ SĂ SPARGI OUĂLE, OMLETĂ N-AI SĂ FACI!,,ȘI NICI STRĂZI CA LUMEA LA BISTRIȚA

Undeva, în anii 2000, într-o excursie în Grecia, am tranzitat Athena. Pe lângă bucuria de a vedea orașul filosofiei, am rămas impresionat de un lucru: tot orașul era un șantier. Oriunde întorceai capul totul era spart, săpat, deranjat, grămezi de pământ și de nisip tronau peste tot, șanțuri și garduri de metal, indicatoare ce restrângeau circulația, praf și zgomot de utilaje peste tot.

 ​Cu mintea mea de atunci am invidiat atenienii și orașul lor, căci lucrările de modernizare erau în toi, totul urmând să arate mai bine și să fie mai funcțional. Când mă gândeam la ce era la noi acasă, cam pe vremea lui Vasile-iubiți bistrițeni, la discuțiile infinite despre înlocuirea unei singure țevi pe Gheorghe Șincai, uneia singure-după buget, m-a cuprins o milă și o ciudă pe câte lucrări se făceau în capitala Greciei, gândindu-mă că noi nu vom ajunge niciodată la acel nivel.

 

​Nu-i vorbă că, ulterior, s-a demonstrat că majoritatea fondurilor pentru Athena, dăruite cu multă larghețe de UE cu ocazia Olimpiadei din 2004, s-au dovedit a fi fost, dacă nu mult supraevaluate, măcar puțin delapidate. Treabă grecească, era doar un semnal pentru ceea ce avea să se numească peste câțiva ani „cazul grec”. Atunci, lucrurile acestea nu le cunoșteam, i-am pizmuit doar pentru că la ei se făcea ceea ce mie îmi părea că la noi nu se va face vreodată.

 

​Păstrând proporțiile, vă garantez că pentru un locuitor al Republicii Moldova de astăzi, Bistrița în tranzit pare echivalentul Athenei pentru mine la începutul anilor 2000, eu fiind, ca voi toți pe atunci, cetățean al unei țări nemembre a UE, ce se uita cu jind la puterea europenilor de a moderniza statele mai puțin dezvoltate prin fonduri de coeziune. Credeți că pentru cetățeanul moldovean contează deranjul trecător și necesar înspre modernizare? Nu, cum nici pentru mine n-a contat. Contează doar lucrurile care se vede că se fac…

 

​Din acest motiv îmi exprim nedumerirea, chiar surprinderea privind reacția, și mai ales amploarea acesteia, la adresa lucrărilor din Bistrița. Conform reclamei aceleia cu „murdărirea este bună”, sunt dezamăgit de lipsa reacției firești de bucurie față de lucrul ce a început să se vadă, de absența bucuriei copilărești naturale în fața lucrărilor de amploare din oraș, și chiar oripilat de corul de negativiști ce își doresc o țară ca afară, dar fără să spargem ouăle pentru a constata că cele mai multe sunt stricate, întocmai ca țevile orașului nostru!

 

​Chiar nimeni nu se mai gândește azi că noi beam apă din conducte ruginite? Chiar nu mai interesează pe nimeni că aproape nicio canalizare nu mai era etanșă? Chiar nimeni nu vedea că străzile se stricau de la un an la altul pentru că erau făcute execrabil? Chiar nimeni nu mai are răbdare să putem circula fără să ne mai bată direcția la mașină și pe drum drept și bun?

 

​Iar pentru toate astea, nu e evident că trebuiau sparte ouăle? Mai ales că, din câte înțeleg, pe sub carosabilul tocmai ras se găseau adevărați monștri ai inventivității românești. Nu întâmplător am vorbit de „dragi bistrițeni”, căci pare că tot ce s-a lucrat pe vremea aceea erau fie aberații, fie monstruozități! Nimic nu a fost făcut bine, fie vorba între noi, că îmi aduc aminte acum de mitul deceniilor de împliniri mărețe, din care una nu stă în picioare, noroc că unele sunt pe sub pământ, ca toate țevile astea care trebuie cu adevărat astăzi înlocuite.

 

​Una peste alta, avem o realitate: se lucrează azi consistent și, sperăm, consecvent. Și asta nu pentru că vrea cineva să răscolească orașul fără rost, ci mai degrabă pentru că așa ne-am angajat, în fața finanțatorilor, să facem lucruri bune și trainice căci altfel ei nu finanțează. E și asta o filosofie pe care ar fi bine s-o învățăm: fă lucru bun sau nu te apuca să strici bani!, a mers destul așa 30 de ani și uite unde suntem…

 

Deci, dragi bistrițeni, mai cu bucurie, că talent au doar virtuozii, pardon, constructorii!!!