Amintirile despre Luca Onul mi-au fost stîrnite de o postare a Centrului Județean pentru Cultură, un text propus de Alina Predescu – Referent de specialitate Serviciul Cultură Tradițională în cadrul acestei instituții: o poză și un poem.
La un buton distanță cum se spune, căutând pe google mi-am dat seama că foarte puține lucruri se știu despre cel care a fost și este prin poezia sa unică pe care a scris-o Luca Onul.
Cine este Luca Onul?
Născut la Telciu, în 20 mai 1942, Luca Onul a urmat, după liceu, cursurile de biblioteconomie de trei ani la Bucureşti şi a fost bibliotecar la Casa de Cultură a Sindicatelor şi secretar al Cenaclului literar „George Coşbuc”, până la nefericita clipă din după-amiaza zilei de 2 ianuarie 2001, când Luca Onul cade victima unui stupid dar fatal accident de mașină. Onul va intra în comă profundă și va deceda în 6 iunie 2001
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1990, debutând în revista Tribuna, debut înregistrat în 1969, după care şi-a simţit prezenţa în revistele literare Steaua, Tribuna, Vatra, România literară, Convorbiri literare, Ateneu, Luceafărul, Amfiteatru, Argeş, Cronica, Poesis , Minerva, precum şi în publicaţiile locale, publican şi editând 5 volume de versuri, pentru care a fost răsplătit cu un număr de 12 premii literare, despre el şi poezia sa scriind Nicolae Diaconu, Adran Păunescu, Zaharia Sângeorzan, Vasile Bardan, Ion Moise, Teohar Mihadaş, Ioan Oarcăsu, Petru Poantă,Gavril Moldovan, Victor Ştir şi alţii.
„Luca Onul este un mare poet, cu o fibră, o textură a Cuvântului teribil de sălbatice, primitiv-fertile și atingând perfecțiunea asemenea Măiestrei lui Brâncuși. Dar, din păcate, este un poet mai curând nedescoperit și nelegiuit, aruncat de cei care l-au citit cândva, în uitare”
Poet prin excelenţă, Luca Onul făcea parte din spiţa tot mai rară a poeţilor cu drag de a recita versurile celor mari; ştia multe poeme şi avea o dexteritate rară de a versifica. A debutat în 1984, la editura „Dacia”, cu volumul „Zăpezi de sprijin”. Cărţile sale: „Jocul de-a soarele”, „Cămaşă de iarbă”, „Banchetul metaforei sau hoit suflat cu aur” se lecturează cu interes, datorită unei atmosfere poetice proprii, susţinută de prospeţimea metaforelor în care era neîntrecut, şi de aceea socotit de Radu G. Ţeposu ca „aparţinând altor vremuri”.
„Avem în faţa noastră o prozodie care ţi se oferă sensibilităţii spontan şi nemijlocit, ca orice poezie adevărată, unele dintre strofe imprimîndu-se în memorie precum primul sărut al primei iubite.” (Teohar Mihadaş).
Și era o toamnă tristă. /Vai, ce
toamnă inventam;/ Purtam îngeri în batistă/ Și cu
ei spre cer curgeam.// Și era o toamnă mare /
Fără pușcă și gonaci;/Trenuri dinspre Ilva Mare/
Deraiau de-atîția maci. // Și era o toamnă mică,
/ Merita să i te-nchini;/ Trenuri dinspre Ilva Mică
/ Deraiau de-atîția crini”
Păpădie, păpădie,
Ești Ană sau ești Marie
Că ți-s ochii mititei
Parcă trași
Dintr-un condei,
Cum sunt ai fetiței mele
Care gângură prin stele.
Păpădie fermecată,
Parcă ai zburat odată
Și-ai fost stea
Logostea,
Și luceafăr uneori
Colindând împărății
Cu-alte
Înalte,
Mici prințese păpădii,
Peste zori
Până la nori
Iar acum
De ce nu știi?…
Păpădie, păpădie,
Mic bănuț de veșnicie,
Strop de aur
Pe o ie,
Spune-mi doară
Cine ești
Din trăsura cu povești,
Căci îți spun mereu
Îmi pari,
Vii din lumea cu bondari.
Și îți spun din nou
Vezi bine,
Vii din lumea cu albine,
Și de-aceea
Mult mă mir,
Când, frumoase, fir cu fir
Cât de minunată ești
Din trăsura cu povești,
Doar o șoaptă
De te-atinge,
Până-n Soare
Ninge… Ninge!…
Sursă text: Luca Onul – „Păpădia”, poezie publicată în volumul „Elogiul metaforei”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011, pp. 321-322.
Photo credit: Poetul Luca Onul – fotografie din volumul „Elogiul metaforei”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
