În acest moment, încă se intervine în continuare la incendiile de la fondurile forestiere de la raza localităților Colibița și Șanț.
La incendiul de pădure din Colibița, intervin doua echipaje de pompieri de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului, Ocolul Silvic și SVSU Bistrița – Bârgăului. Suprafața pe care se manifestă focare răsfirate este de aproximativ 3 ha.
La incendiul de pădure de pe raza localității Șanț intervin, în acest moment, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și Ocoalele Silvice din localitățile Șanț și Poiana Ilvei. Suprafața pe care se manifesta incendiul este de 4 ha (focare răzlețe).
Misiuni de stingere a focarelor la aceste incendii de pădure în zone greu accesibile s-au desfășurat inclusiv în acest sfârșit de săptămână. Se fac eforturi susținute pentru limitarea extinderii incendiilor pe suprafețe mai mari, precum și pentru localizarea și lichidarea focarelor. În funcție de evoluția situației operative, vor fi alocate resurse suplimentare pentru sprijinirea echipelor din teren.