Subprefectul Ioan Zăgrean este de câteva zile la București, la INA, Institutul Național de Administrație, acolo unde a început programul de formare specializată.
Să înveți pentru tine, ca să știi pentru ceilalți, pentru a le face bine. Este una dintre devizele care m-au călăuzit și m-au făcut să reușesc să gestionez situații complexe, să mă adaptez și să dezvolt afaceri prin care oamenii să aibă mereu de câștigat. Ținând cont de aceste principii, din postura de subprefect, am optat pentru a începe programul de formare specializată, în cadrul #Institutului_Național_de_Administrație. O instituție a cărei viziune este depășirea etapei în care ne concentrăm numai asupra legislației, având nevoie de calități manageriale, de ridicarea nivelului culturii organizaționale, precum și de inovare și creativitate.
Mă interesează eficiența în administrația publică locală și îmi doresc ca activitatea mea de subprefect în cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, să corespundă realității și așteptărilor cetățenilor, mediului de afaceri și societății civile.
În centrul activității mele este omul, iar ori de câte ori va fi nevoie, voi alege să mă perfecționez, să găsesc cele mai noi și bune soluții privind îmbunătățirea activității mele în administrația din județul nostru.