Procedura de închidere-acoperire cu pământ a celulei 1 de la Tărpiu e aproape de finalizare, anunță managerul ADI DESEURI Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae. Într-o postare făcute pe facebook Niculae scrie și despre investițiile făcute de operatorul Sistemului integrat de management al deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud. ”În curând vor fi finalizate și recepționate o serie de investiții în Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu pentru eficientizarea sortării deșeurilor și pentru optimizarea procesului de tratare a deșeurilor:
Hală pentru depozitarea deșeurilor reciclabile din hârtie / carton și din plastic / metal; Hală pentru funcționarea optimă a utilajului de presortare mecanică a deșeurilor pe tot parcursul anului indiferent de condițiile atmosferice” scrie acesta , precizând că investițiile sunt realizate parțial de Consiliul Județean și de operatorul de salubritate Vitalia Servicii pentru Mediu.