În această noapte, în jurul orei 02.00, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Bistrița, aflați într-o acțiune de patrulare în zona parcului din cartierul Ștefan cel Mare, au depistat doi tineri care la vederea patrulei au manifestat un comportament suspect.
Jandarmii i-au interceptat și le-au verificat identitatea, solicitându-le să prezinte conținutul rucsacului pe care îl aveau asupra lor. Tinerii cu vârsta de 25, respectiv 17 ani, aveau în rucsac printre alte lucruri și o cutie metalică care conținea o substanță vegetală de culoare verde și un grinder.
Existând suspiciunea rezonabilă că ar putea fi substanțe interzise, jandarmii au întocmit pe numele tânărului de 25 de ani, actele de sesizare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. (legea nr. 143 din 2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, art. 4)
Actele vor fi înaintate Inspectoratului Județean de Poliţie Bistrița-Năsăud pentru continuarea cercetărilor.