Pr. Ioan Aurel Rus: Duminica a II-a după Rusalii-a Sfinților români

„Iar Iisus, umbland pe langa marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El. De acolo, mergand mai departe, a vazut alti doi frati, pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan fratele lui, in corabie cu Zevedeu, tatal lor, dregandu-si mrejele si i-a chemat. Iar ei indata, lasand corabia si pe tatal lor, au mers dupa El. Si a strabatut Iisus toata Galileea, invatand in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind toata boala si toata neputinta in popor.”

    „Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii. Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă, nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tătăl vostru Cel din ceruri. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Feriți-vă de oameni, că vă vor da pe mâna soboarelor de judecată și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul; la dregători și la împărați veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor; și veți fi urâți de toți pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârșit acela se va mântui.”

    Biserica este locul cel mai sfânt din acest univers, loc de maximă siguranţă, casa lui Dumnezeu, Sfânta Biserică, maica neamului nostru românesc, care ne adună pentru a ne sfinţi, pentru a ne uni, pentru a ne încuraja, pentru a ne lumina, ca să descoperim împreună drumul ce duce la Iisus Hristos. Şi astăzi, împreună, cu mic, cu mare, am luat parte la această dumnezeiască şi sfântă slujbă numită Liturghie, care se mai numeşte şi Jertfa lui Iisus, care nu poate fi înlocuită cu nimic. Nicio rugăciune, oricât de multă am zice acasă, oriunde am fi, nu poate înlocui Sfânta Liturghie şi ea nu poate fi transmisă online. Harul, sfinţenia, binecuvântarea nu se transmit decât faţă către faţă. De aceea a venit Hristos. Putea şi El să practice „online” din Cer, dar iată că El a venit personal, din Cer pe pământ, să stea între noi, împreună cu noi, nu S-a temut de noi, nu S-a distanţat de noi, ci Hristos mereu vine atât de aproape, chiar lângă inimă. Că zice aşa Iisus: „Iată, stau la ușă şi bat”… La uşa inimii tale! Aceasta e „distanţa”! Apropierea! Şi fiecare slujbă în sine, Liturghie, este o chemare.

    Iisus ne cheamă. Ne strigă pe fiecare pe nume, ne ştie. Adame!, l-a strigat pe primul om. Samuele!, a strigat tot Dumnezeu. Zahee, coboară-te acum din copac că am o taină cu tine, să-ţi transmit o bucurie că este loc în rai şi pentru tine şi pentru toată familia ta! Ne ştie pe fiecare, chiar mai înainte de a ne naşte ne cheamă Dumnezeu. Aceasta este Evanghelia de astăzi: chemarea lui Iisus. Ne cheamă la El. Şi, dacă am venit, înseamnă că am răspuns: Prezent. Şi, dacă suntem prezenţi, suntem binecuvântaţi. Nu ne lasă Dumnezeu cu mâna goală. Ne umple şi sufletul, şi casa şi toată fiinţa noastră de binecuvântările sale sfinte. Ne cheamă Iisus pe fiecare în parte.

    Ne spune Evanghelia de astăzi că Iisus Hristos era lângă Marea Galileei, un lac foarte mare din Israel, dar, pentru că era atât de mare, în loc să-i spună lac îi spuneau mare. Iisus a venit pe malul lacului şi a văzut acolo doi pescari, oameni simpli, naturali, curaţi sufletește, trupește. Si Iisus îi ştia pe nume. Primul pe care l-a descoperit pe mal la pescuit era Andrei. Şi l-a chemat la el. Şi el mai avea un frate mai mare pe nume Simon căruia îi schimbă numele Iisus în Petru. Exact ca la călugărie, se schimbă numele pentru că i se schimbă viaţa, ascultarea pe care o primeşte de la Dumnezeu. Şi le-a spus aşa: Veniţi la Mine, că de astăzi vă voi face pescari de oameni! Adică slujitori ai Mei. Nu le-a promis nici grilă de salarizare, nu le-a dat avantaje, ci îi cheamă. Şi aceia, spune Evanghelia, răspund îndată, n-au mai stat pe gânduri. Când vine trenul, o dată vine şi gata. Şi, dacă nu eşti la acel moment pregătit să urci, poate fi ultimul tren al vieţii tale. Şi au răspuns cu da, imediat, la chemarea lui Iisus.

    V-aţi întrebat vreodată de ce în Evanghelie se pune mare accent pe pescari, pe peşte, şi nu se vorbeşte de vânat? E o mare diferenţă între a vâna şi a pescui. A vâna e ceva sălbatic, ceva sadic, ceva legat de violenţă. Alergi o biată caprioară şi un biet iepuraş şi fugi după ei cu puşca, uneori rănite, pline de sânge, şi după aceea le pui pe masă. Bietul animal, cât aleargă să scape cu viaţă, că viaţa este dar dumnezeiesc. Una este vânatul şi alta este pescuitul. Când te duci la pescuit te aşezi liniştit, faci semnul sfintei cruci… Ştiaţi că la peşte, în limba greacă, se spune ihtis? Un cuvânt format din mai multe litere. Acest cuvânt se traduce în limba română, Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Întotdeauna peştele te duce cu gândul la Dumnezeu, dovadă este că în primele veacuri primul semn al creştinilor, după cruce, folosit ca „plan B” de recunoaştere a identităţii între ei, peştele.

    Primii creştini au fost persecutaţi, căutaţi cu lumânarea, ca să fie torturaţi, omorâţi. Şi ei erau nevoiţi să slujească prin catacombe – că vine vremea şi la noi astăzi. Suntem în persecuţie, toată Biserica, de la un capăt la altul. O persecuţie chiar pe faţă. Este un început. Ne-au scos din biserică, ne-au pus în curte, ne-au băgat în biserică… Se joacă cu noi. Adică se joacă cu Dumnezeu. Vai de ei, ce-i aşteaptă, joaca asta, nebunia asta, să te joci cu Dumnezeu şi să nu crezi în Dumnezeu Care este viu în Potir şi în Biserică.

    Şi bieţii creştini erau nevoiţi să slujească prin catacombe, prin peşteri. Şi creştinii ce au făcut? Ca să dea de ştire altor creştini unde se face Liturghie, unde se adună, desenau pe copaci din loc în loc câte un pește şi creştinii, care cunoşteau semnul că peşte înseamnă Iisus Hristos Dumnezeu, se orientau ca după indicatoare rutiere. Şi mergeau în mare taină, urmând semnele acestea şi-i ducea la o peşteră, la un loc tainic, într-o casă tăinuită, şi acolo era lume adunată ca şi acum, cu dragoste, cu credinţă, să participe la ospăţul lui Dumnezeu care este Sfânta Liturghie.

    Când va înceta Liturghia va veni sfârşitul lumii. De aceea, dragii mei, unde auziţi că e Liturghie, duceţi-vă, alergaţi! De e nevoie, şi sute de km, cum fac românii plecaţi în străinătate, care aleargă, bieţii de ei, că e le foame de Hristos. Nu poţi trăi fără Hristos. Poţi să ai frigiderul plin, dacă nu-L ai pe Hristos flămânzeşti, eşti însetat, eşti cel mai sărac din lume. Dacă nu-L ai pe Hristos, n-ai nimic! Asta trebuie să înţelegem: cât de importantă este Liturghia, cât de important e Hristos, ca aerul, ca soarele! Nu putem trăi fără aceste elemente naturale, cu atât mai mult nu putem trăi fără Hristos, Care le-a adus la existenţă.

    Una este vânatul, spuneam, care înseamnă violenţă, vărsare de sânge. Creştinul nu e violent, nu iubeşte sângele. Creştinul nu se răzbună. Cei din temniţele comuniste, care au suferit pe nedrept, bătuţi şi batjocoriţi de oamenii legii de atunci, de stăpânirea de atunci, au zis cu voce tare: <Nu ne răzbunăm! Vă iertăm! Vă îmbrăţişăm!> Bunătatea lor a câştigat. I-au convertit pe unii torţionari ce au căzut în genunchi cerându-şi iertare că au chinuit pe bieţii martiri din temniţele comuniste. Creştinul totdeauna este o fiinţă paşnică, jertfelnică. Altceva este pescuitul. Când mergi la pescuit mergi cu gândurile cele mai bune. Te înarmezi cu răbdare şi aştepţi. Poate aştepţi şi o zi să vină. Şi, atenţie!, peştele vine el când vrea el! Îşi asumă această jertfă, îi place lui să vină la tine şi să se pună ca hrană, mâncare pe masă, cum Iisus Hristos a mâncat şi El peşte în Ziua Învierii cu ucenicii. Peştele vine de bunăvoie şi, dacă vine el, e un semn bun, e o adeziune liberă, consimţită. Aşa trebuie să facem şi noi în viaţă. Lucrurile nu se fac forţat, ci în virtutea libertăţii asumate. Cum peştele îşi asumă libertatea să vină. […]. Foarte mare bucurie e să te pui ca jertfă, ca hrană. Cum se bucură mama, când se jertfeşte ea, dă totul pentru copii. Rămâne ea flămândă, dar e bucuroasă că copilaşii se hrănesc. Ca şi pelicanii în Deltă; când pelicanul nu prinde ceva, trece la planul B: ca puii să nu moară de foame, se ciuguleşte pe piept până iese sânge, şi cu el hrăneşte puii şi nu-i lasă să moară. Nu-i lasă pe stradă, cum se întâmplă de multe ori la noi, să naştem şi să ne abandonăm copii prin maternitate, prin gunoaie, pe stradă, copiii aceştia care au multă nevoie de dragoste, de bucuria familiei care nu poate fi înlocuită cu nimic, oricât de dezvoltate ar fi instituţiile sociale. Nimic nu poate înlocui un zâmbet de mamă şi o îmbrăţişare de tată, sunt unice.

    Iisus i-a chemat pe Andrei, pe Petru să devină pescari de oameni, să devină slujitori. Şi Iisus nu S-a oprit la doi, ci merge mai departe pe malul lacului şi mai găseşte pe Iacov, pe Ioan şi mai cheamă şi face o clasă cu 12 Apostoli, ucenici trimişi, pe care i-a pregătit, i-a şcolarizat. E foarte importantă şcoala pentru viaţă! Iisus i-a şcolarizat timp de trei ani şi jumătate. A făcut şcoală, teologie adevărată, nu online! Ci mergând pe stradă, prin natură, prin sate, cu oameni bolnavi. Şi Iisus le-a arătat cum se vindecă orice boală. Cu credinţă, cu rugăciune, cu nădejdea la Dumnezeu! Şi Dumnezeu a binecuvântat şi medicii de atunci şi pe cei de astăzi, a binecuvântat şi spitalele de atunci şi pe cele de astăzi şi le-a dat harul şi le-a spus că orice boală se vindecă prin conlucrare – om şi Dumnezeu! Nu omul singur, ci Dumnezeu împreună cu omul face minuni adevărate. Și în veacul nostru de acum, unde e atâta boală, atâta suferinţă, că s-au îmbolnăvit spitalele! E un paradox: se îmbolnăvesc spitalele, se îmbolnăvesc medicii. E un semn tare ciudat. La cine să mai alergăm, dacă s-au îmbolnăvit şi spitalele, şi medicii? La cine? La Doctorul doctorilor, Care este Hristos! Iată de ce nu trebuie biserica închisă niciodată, că ea este spitalul de urgenţă deschis tot timpul, tot timpul are medicamente de vindecare, tot timpul ea ne vindecă de orice boală, că nu nu scăpăm, dacă suntem în Biserică, de vindecare. Vine vindecarea, vine ajutorul de la Domnul Care a făcut cerul şi pământul!

    Şi i-a pregătit Iisus Hristos pe aceşti Apostoli. Aceasta este slujirea, aceasta este arhieria, aceasta este preoţia pe care Hristos acum o pregăteşte. Pentru că El ştia că Se va înălţa la ceruri după 40 de zile şi Biserica trebuia s-o lase în lucrare, credincioşi şi slujitori. Slujbă este atunci când preotul este cu credincioşii şi credincioşii cu preotul, nu rupţi de Biserică, nu rupţi de preot! Orice preot are harul lui Dumnezeu! Aşa cum prin sârmă, oricât de neagră și ruginită, tot trece curentul; dacă eu, ca preot, sunt ruginit şi strâmb, vai de mine, ce mă aşteaptă, cuptorul încins în care se strâng fiarele ruginite şi se duc la topit, aşa se întâmplă cu mine sau cu alţii, dacă nu suntem la înălţimea chemării la care ne-a chemat Dumnezeu pe noi, ca preoţi. Şi pe dvs, ca mireni, care aveţi aceeaşi răspundere, aceeaşi slujire, ne cheamă Hristos! Împreună lucrăm fiecare cu darul Lui! Uitaţi-vă la degete: nu sunt toate la fel, dar sunt o mână, formează o mână! Degetele sunt foarte importante toate, au rolul lor foarte important, oricât de mic ar fi degetul, căci Dumnezeu l-a făcut cu un rost. Şi pe noi ne-a făcut Dumnezeu cu un rost în lumea aceasta! N-am venit la întâmplare, n-am făcut cerere să ne naştem, ci Dumnezeu a hotărât din veşnicie ca noi să ne naştem şi Dumnezeu, de la Botez, de la Mirungere, ne dă această vocaţie, ne cheamă, pe unul să-l facă medic, pe unul să-l facă profesor, pe unul să-l facă aviator, pe unul să-l facă ofiţer de armată să păzească Ţara aceasta de duşmanii din afară, pe altul să-l facă poliţist, să ne apere de această dezordine mondială a lucrurilor acestea scăpate de sub control. Cheamă Dumnezeu pe toţi, îi luminează, dă ştiinţă la fiecare în parte ca noi, împreună, să facem bine în lumea aceasta! De aceea ne cheamă la bine, ne cheamă la conlucrare, ne cheamă să fim o echipă! Nu izolat, nu distanțat, ci împreună să lucrăm, să salvăm şi Ţara şi lumea întreagă, că este a lui Dumnezeu şi o vrea Dumnezeu la El curată şi sfântă, cum ne-a dat-o la începutul creaţiei Sale. Şi ce face Liturghia? Spiritualizează această lume, se roagă pentru lumea aceasta! Să înceteze stihiile acestea scăpate din cauza păcatelor noastre care aduc inundaţii şi aduc atâta îmbolnăvire, se declanşează natura din cauza păcatelor mele, a păcatelor noastre!

    De aceea, ca să fie soare, să fie linişte, trebuie în sufletul nostru să avem inima curată, dăruită lui Dumnezeu, şi să avem această iubire de Dumnezeu şi să-L urmăm pe Hristos! Urmarea lui Hristos, viaţa în Hristos! Nicolae Cabasila, un mare scriitor bisericesc ortodox, a scris o carte: Viaţa în Hristos. Şi noi să trăim în Hristos, nu să-L imităm pe Hristos ca imitatio Christi, ci ne cheamă Hristos să-L trăim, să-L trăim în inima noastră, să-L avem în sufletul nostru şi să manifestăm în exterior şi să arătăm că suntem cu adevărat creştini şi, dacă suntem acasă sau la şcoală, la examene, sau la serviciu, să arătăm, să dovedim că într-adevăr am fost la biserică şi că într-adevăr am schimbat ceva. Căci, dacă nu schimbăm într-adevăr ceva, înseamnă că în zadar ne-am dus, ca o prezenţă din curiozitate, să vedem ce mai e în Biserică. Noi să venim sincer la biserică, să-L căutăm pe Hristos, să alergăm la El şi să ne hrănim cu El şi să ne unim cu Hristos, acesta e mesajul Evangheliei de astăzi!

    Suntem în a doua Duminică după Rusalii, după Pogorârea Duhului Sfânt. Şi Sfânta Biserică a închinat Duminica de astăzi Sfinţilor Români. Noi, românii, un popor mic şi neînsemnat, avem atâţia sfinţi câte stele pe cer, câte frunze în copac! Sunt sfinţii neamului nostru românesc! De pe timpul dacilor am fost călcaţi în picioare, dar nu ne-am lăsat. Am fost subjugaţi de atâtea imperii, imperii mari de la Răsărit şi din Occident, şi fiecare putere venea cu calendarele ei, cu eroii ei, cu sfinţii ei. Şi nu ne-au mai lăsat şi nouă, românilor, să punem şi noi sfinţii noştri români în calendarul de suflet al Bisericii. Şi atunci, Sfântul Sinod, în 1992, chiar în iunie, a hotărât, inspirat de Duhul Sfânt, să închine o Duminică tuturor sfinţilor al căror nume nu îl ştim. Atât de mulţi sunt! Sfinţi sunt foarte mulţi! Îmi aduc aminte de Petre Ţuţea, cât a suferit omul acesta, marele filosof român, un om de cultură academică! Şi spunea aşa „ sfântă este şi acea bunică, care în plină tinereţe a avut doi-trei copilaşi şi soţul a plecat în al Doilea Război Mondial să apere Ţara noastră şi el a murit pe front şi nu s-a mai întors.” Şi unii n-au nici cruce până în vremea noastră! Măcar noi să le punem o cruce! Şi sfântă este aceea, văduva aceea tânără, că nu s-a mai recăsătorit şi a trăit viaţa curată trupeşte şi sufleteşte şi şi-a crescut copilaşii în perioada comunistă cu mare greutate şi i-a făcut oameni mari şi biata mamă şi bunică era tot timpul în genunchi, făcând mătănii şi rugându-se pentru Ţară, pentru Neam. Şi aceea, spune Petre Ţuţea, e o sfântă care n-a fost canonizată, dar este sfântă! Şi atâţia sfinţi, atâţia oameni care trăiesc în Ţară nevăzuţi de noi, trecem pe lângă ei, poate îi vedem în zdrenţe, dar nu ştim în inima lor cum lucrează harul lui Dumnezeu.

    De aceea, Duminica de astăzi este închinată tuturor sfinţilor români, şi celor din temniţele comuniste, şi celor care L-au mărturisit pe Hristos în viaţa aceasta şi au dus această chemare, să-L urmeze pe Hristos şi să trăiască cu Hristos.

    Să învăţăm din această Evanghelie că Iisus ne cheamă pe toţi! Şi să răspundem <Da!> cu toţii şi să mergem pe calea Evangheliei, pe calea lui Hristos, care duce în Cer.

    Umbla Iisus pe Marea Galileii,

Era incă singur și-și alegea învățăceii

Și-l chemă întîi pe Andrei la sine

Ca apoi să vină și Petru să-i fie bine,

    Și găsi doi frați cu tatăl lor la pești

Erau Iacob și Ioan ai lui Zevedeu ,aleși

Și auzind chemarea fugiră cât mai iute

Ca Zevedeu să nu-i pună să-l asculte.

    Urmară apoi Filip,Iuda și Natanael.

Toți ascultând chemarea îl urmau pe El

Și străbătea Iisus satele din jur cu ucenicii

Alegându-și 12 si-ntărindu-i împotriva fricii.

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts