Ședința de constituire a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pentru mandatul 2022-2026, a avut loc astăzi, 25 iunie 2022, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Invitat la acest eveniment a fost subprefectul Ioan Zăgrean, administratorii firmelor Dimex, Ioan Scurtu, Îndemânarea Prod Com, Alexandru Simionca, Gavril Ursa, ElectoUrsa. Nu au lipsit nici Mircea Gelu Buta dar nici Părintele Feier.
Ioan Zăgrean: Ședința de constituire a Adunării Eparhiale (2022-2026), ne-a adus împreună în Cluj-Napoca, ocazie prin care am fost ales membru în Circumscripția Beclean. Este o onoare și o responsabilitate pe care o voi îndeplini cu mare grijă și înțelepciune. Sedința a fost deschisă de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, președintele Adunării, iar membrii confirmați au primit noua funcție pentru o perioadă de 4 ani. Aceștia sunt împărțiți în 5 comisii de lucru, cu toții având o viață morală și religioasă demnă de un creștin.
Întrunirea a fost precedată de un Te Deum, oficiat de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, începând cu ora 10:00, în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în prezența chiriarhului locului, a membrilor Permanenței Consiliului Eparhial, a celor nouă protopopi și a noilor membri ai Adunării Eparhiale.
Ședința de constituire a noii Adunări Eparhiale s-a desfășurat în Aula Facultății, unde, în deschidere, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre importanța acestui for deliberativ în viața eparhiei și a subliniat faptul că „Biserica este trupul lui Hristos”, pornind de la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Ținând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos. Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste” (Efeseni 4, 15-16).
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa l-a prezentat pe noul vicar administrativ eparhial, preotul prof. Dumitru Boca.
În cadrul ședinței au fost verificate și validate mandatele celor 30 de membri, 10 clerici și 20 de mireni din cele două județe ale eparhiei: Cluj și Bistrița-Năsăud, aleși de cele zece circumscripții electorale bisericești, constituite la nivelul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Apoi, noii membri au fost împărțiți în cele cinci comisii de lucru permanente și au fost aleși membrii Consiliului Eparhial, membrii Consistoriului Eparhial și Monahal, precum și câte un membru delegat pentru Consistoriul Mitropolitan.
Totodată, Adunarea Eparhială a delegat trei dintre membrii săi, un cleric și doi mireni, ca reprezentanți în Adunarea Națională Bisericească: pr. Dan-Constantin Iftimi, prof. univ. dr. Vasile Pușcaș și prof. univ. dr. Ioan Bolovan.
La final, au luat cuvântul mai mulți membri, în frunte cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, care a spus că „Biserica este o comuniune a clericilor și a mirenilor”, conform Sfântului Apostol Pavel, care în prima Epistolă către Corinteni, capitolul 12, spune că noi suntem Biserica Dumnezeului Celui viu și unii altora mădulare.
La ședință au participat, pe lângă membrii titulari, membrii onorifici și alți invitați.
Dialogul dintre clerici şi mireni în Biserica Ortodoxă
Conform Statutului de organizare al Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, economice, culturale, social-caritative şi misionare ale Eparhiei. Aceasta se compune din reprezentanţi ai clerului şi credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, aleşi pe o perioadă de 4 ani. Numărul total al membrilor este de 30, dintre care 10 clerici şi 20 mireni. Preşedintele Adunării Eparhiale este chiriarhul locului, iar episcopul-vicar este membru de drept al Adunării, cu vot deliberativ.
Adunarea Eparhială se întruneşte în şedinţă anuală de lucru, în primul trimestru al anului, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.
Adunarea Eparhială se constituie în 5 comisii de lucru permanente, astfel: a) Comisia administrativ-bisericească; b) Comisia culturală şi educaţională; c) Comisia economică, bugetară şi patrimonială; d) Comisia social-filantropică; e) Comisia organizatorică, juridică şi de validare.