Sâmbătă, 25 iunie, la Herina, pe Dealul Hagău, într-un peisaj de vis, va avea loc Festivalul Sânzienelor. Oamenii sunt așteptați la un spectacol folcloric și la un târg de artă populară al producătorilor locali.
Îndrăgitul interpret de muzică populară Marius Ciprian Pop va concerta de la ora 20.00, pe scena amenajată în aer liber, alături de Ceterașii de la Cluj.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria Galații Bistriței, Centrul Județean pentru Cultură.