Deputatul liberal Robert Sighiartău a mers în SUA împreună cu o delegație a Parlamentului României din Camera Deputaților.
“Am avut zeci de întâlniri cu Departamentul de Stat, Pentagon, parlamentari din Congres și Senat, think-thank-uri relevante din politica americană, comunitatea evreiască și, nu în ultimul rând, cu diaspora noastră din SUA.
În toate aceste întâlniri am avut un mesaj comun:
• flancul estic al NATO trebuie întărit și mai mult pentru ca cetățenii români și europeni să se bucure de securitate sporită în contextul războiului din Ucraina
• rolul României în UE mai accentuat – provider european de energie
• programul Visa Waiver – românii nu ar mai trebui să stea la cozi pentru a obține o viză.
Mulțumiri speciale E.S Ambasadorului României Andrei Muraru pentru tot ceea ce face în folosul națiunii noastre”, a transmis Robert Sighiartău.