Festivitatea de premiere a câștigătoarei și finalistei Campionatului de Minifotbal “Gloria 100” a fost oficiată aseară de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ciprian Kecskes Simionca și directorul Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud Eugen Cosma. Cupa a revenit echipei Extratereștrii care s-a impus în finală cu scorul de 7-1 în fața EMI Coprporation. Totodată s-au acordat și premii individuale jucatorilor care s-au remarcat prin evoluțiilor lor în cadrul acestei competiții.
Trofeul pentru Locul I a fost câștigat de echipa ,,Extratereștii”, iar Locul II de echipa ,,EMI Corporation”. Premiul pentru cel mai bun jucător a fost câștigat de Patrik Ștefan, iar premiul pentru cel mai bun portar a ajuns la Trif Lucian.
RADU MOLDOVAN, președintele CJ BN: Fotbalul un sport de echipă care ne învață ce este responsabilitatea, dedicarea, fair-playul. O finală plină de extaz, ce ne-a ținut pe toți cu sufletul la gură în tribune! Mult succes tuturor jucătorilor și felicitări pentru că ați jucat din toată inima. Felicitări, Raul Borșoș, arbitrilor și tuturor celor implicați. A fost o competiție pe cinste, la nivelul celor 100 de ani de Gloria”