„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.”
Trimite un gospodar argatul la oi fara merinde? Trimite un tata la camp pe fiul sau fara plug si fara boi? Trimite un comandant de osti soldatul in batalie fara arme? Nu.
Nici Dumnezeu nu trimite pe slujitorii Sai, pe fiii Sai, pe ostenii Sai in lumea aceasta, fara hrana, fara unelte si fara arme. Asadar, de vreme ce oamenii au grija sa-i inzestreze pe ai lor cu tot ce le trebuie, cu atat mai mult are grija Dumnezeu de urmatorii Sai! Dumnezeu isi revarsa din plin harul asupra celor ce fac lucrul Lui; marturie ne stau Sfintii Apostoli. Doisprezece oameni intru totul simpli, si ca obarsie si ca stare, lipsiti de orice avere, vaza si putere lumeasca, au iesit din casa si din rudenia lor si au pornit sa strabata lumea ducand Evanghelia lui Hristos: iata un lucru cu desavarsire nou, cu desavarsire potrivnic a tot ceea ce, pana atunci, socotise lumea a fi bun si vrednic de dorit! Nu poate fi inteles acest lucru decat prin ajutorul lui Dumnezeu, prin impreuna-lucrarea lui Dumnezeu, prin harul lui Dumnezeu. Cutezanta de a sta impotriva mincinoasei invataturi a invatatilor acestei lumi, impotriva trecatoarei bogatii a bogatilor acestei lumi, impotriva puterii intunecate a puternicilor acestei lumi, ar fi avut-o oare niste pescari de rand, daca nu i-ar fi hranit Dumnezeu cu intelepciunea Sa, daca nu i-ar fi intarit Dumnezeu cu puterea Sa, daca nu i-ar fi inarmat Dumnezeu cu armele Sale?
Zguduind o lume intreaga cu nemaipomenita propovaduire a lui Hristos inviat, a lui Dumnezeu care S-a descoperit oamenilor in trup si apoi iarasi S-a inaltat in cereasca-I imparatie, ei au semanat samanta unei credinte noi, a unei vieti noi, a unei zidiri noi. Astfel au iesit din lume; si atunci abia s-a aprins lumea de focul semintei semanate de ei, de focul cuvintelor rostite de ei, de focul urmelor lasate de ei.. Evanghelia spune ca Hristos i-a chemat pe toti ucenicii Sai si le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca sa le scoata si sa tamaduiasca orice boala si orice neputinta (Matei 10,1). Apoi le-a spus sa mearga si sa vesteasca venirea imparatiei cerurilor, adaugand: Tamaduiti pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti, curatiti pe cei leprosi, pe demoni scoateti-i; in dar ati luat, in dar sa dati (10, 8). Asadar le-a dat intai putere, apoi i-a trimis sa lucreze. Pentru o asemenea uriasa lucrare, era nevoie de o putere uriasa. Iar ca intr-adevar au primit aceasta putere, se vede din chiar cuvintele Mantuitorului: in dar ati luat.
Dupa ce le-a dat puterea de care aveau nevoie si dupa ce i-a incredintat ca acea putere le este lor destul intru toate, abia atunci le-a vorbit Hristos pe fata despre necazurile si durerile ce ii asteapta: Iata Eu va trimit pe voi ca pe niste oi in mijlocul lupilor (10,16). Si indata i-a imbarbatat: Nu va temeti! La voi insa si perii capului, toti sunt numarati (10,30). Poarta Dumnezeu de grija vrabiilor, si n-o sa va poarte de grija voua ? si termina Domnul spunand hotaratoarele cuvinte ce alcatuiesc Evanghelia zilei de astazi si care arata la ce au sa se astepte cei ce folosesc bine puterea data lor de Dumnezeu, si dimpotriva, ce ii asteapta pe cei ce nu folosesc aceasta putere, sau o folosesc rau.
Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Intai rasplata pentru luptatorii drepti si credinciosi, cei care indura cu rabdare, apoi pedeapsa pentru cei slabi si lasi, care sovaie, dau inapoi si se predau vrajmasului. Poate un om sa primeasca rasplata mai mare decat sa fie recunoscut de insusi Domnul Iisus Hristos in imparatia cerurilor, inaintea Tatalui Ceresc si inaintea ostirilor ingeresti fara de numar, drept al Sau ? Decat sa fie scris de El in Cartea Vietii
Apostolului Pavel zice : De vei marturisi cu gura ta ca Iisus este Domnul si crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat pe El din morti, te vei mantui (Romani 10, 9). Inseamna ca trebuie sa-L marturisim pe Hristos cu trup si suflet, pentru ca omul este facut din trup si suflet; omul intreg trebuie sa-l marturiseasca pe Cel care a venit sa-l mantuiasca intreg.
Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine. Aceste stranii cuvinte nu pot fi rostite decat de cineva care are mai multa grija de viata noastra decat insisi tatal si mama care ne-au nascut. Doar cineva care ne iubeste mai mult decat ne iubesc ei poate indrazni sa spuna una ca asta. Cineva care ii iubeste pe copiii nostri mai mult decat suntem noi insine in stare sa-i iubim. Tatal si mama ne-au nascut numai pentru viata aceasta trecatoare, pe cand Acela ne da nastere intru viata vesnica. Parintii ne nasc spre durere si umilinta, Acela spre vesnica bucurie si slava. Parintii nostri, ca sa ne dea ceva, de la El iau. Ei ne pregatesc mancare, El ne da suflarea vietii. Ce-i mai de trebuinta ? Mancarea sau rasuflarea ? Parintii ne fac imbracaminte, iar El ne-a dat inima. Ce-i mai de seama: haina sau inima ? El este Cel care ne-a adus pe lume; tatal si mama sunt doar poarta prin care ne-a adus. Cine face mai mult pentru noi? Cel care ne aduce intr-o casa ori usa pe care intram ?
Domnul, fireste, nu inlatura dragostea pe care o datoram parintilor si tuturor celor de aproape ai nostri; doar El insusi ne-a poruncit aceasta dragoste ! El insusi Si-a aratat dragostea pentru Sfanta Lui mama, chiar pe Cruce fiind, cand a incredintat-o ucenicului iubit, spre a-i fi Ioan fiu in locul Sau. Aici insa Hristos vorbeste pentru vremurile de prigoana si suferinte ce ii asteapta pe apostolii Sai. Tatal si mama se vor infricosa; fiul si fiica se vor infricosa. “Leapada-te de Hristos”, ii vor spune, “ramai cu noi, nu pleca de acasa! Fii ca toata lumea, lasa credinta asta noua, care te ia de la noi si te duce poate la moarte! Ce-o sa ne facem noi atunci ? De hotararea aceasta depinde intrega Nu este alegere mai dureroasa decat aceasta! Si n-o poti lua acum pe un drum, si maine pe altul. Nu poti sa-ti rupi inima in doua; trebuie s-o pui intreaga ori pe un talger, ori pe celalalt. Daca te inchini lui Hristos, ii scapi si pe ai tai si te scapi si pe tine. Daca te inchini tatalui, sau mamei, sau fiului, sau fiicei tale, e lucru sigur ca ai sa-i pierzi si pe ei si pe tine. Pentru ca oricine tagaduieste pe Hristos in fata lumii, il va tagadui si pe el Hristos la infricosata Judecata in fata Tatalui Ceresc si a armiilor de ingeri si sfinti.
Sfantul Isidor Pelusiotul i-a scris lui Filotei, care suferea pentru ca nu izbutise sa intre in inalta societate dupa care tanjea: “Slava in viata aceasta e mai neinsemnata decat panza de paianjen, mai desarta ca visul; ridica-ti asadar mintea spre ceea ce are mai mare insemnatate, si se va linisti mahnitul tau suflet. Cine umbla dupa doua slaviri, nu dobandeste nici una. Le poate insa dobandi pe amandoua, daca pe una singura o cauta, si anume pe cea cereasca. Asadar, daca voiesti cinstire, caut-o pe cea dumnezeiasca, din cer, de unde poate sa-ti vina apoi si cea de pe pamant.”
Domnul le-a spus pe fata apostolilor ca este grea clipa hotararii. Si a adaugat: Dusmanii omului, casnicii lui. Adica: familia, care mai mult decat oricine altcineva pe lume, va vrea sa-l opreasca pe ucenicul lui Hristos de la urmarea Lui si, mai mult decat oricine altcineva pe lume, il va osandi pentru ca urmeaza lui Hristos. Cu adevarat, nu vrajmasii ne leaga pe noi de lumea aceasta, ci cei pe care-i iubim; nu strainii, ci ai nostri. Ca sa faca mai usoara clipa despartirii, si ca sa despovareze cugetul celor ce lasa pentru El casa lor, Domnul le spune dinainte sa fie fara nici o grija, cum sunt vrabiile. Sa nu se ingrijoreze cei ce-L urmeaza pe El despre cine ii va hrani si-i va imbraca in lipsa lor pe cei dragi. Acestia vor fi imbracati si hraniti de Cel ce hraneste si imbraca si pasarile cerului. Nici o vrabie nu cade la pamant fara stirea si fara voia cerescului nostru Tata. La voi insa, si la ai vostri, si perii capului, toti sunt numarati. Lasa-ti-i asadar, si urmati-Mi Mie. Chiar si fiind langa ei, nu voi, ci Dumnezeu le poarta de grija. Le va purta mai departe de grija si in lipsa voastra.
A spus mai departe Domnul: Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine. Prin cruce, trebuie sa intelegem mai intai ceea ce ne infatiseaza cuvintele dinainte: despartirea de tata si de mama, de fiu si de fiica, de rude, de prieteni si de invatatori, si de toate lucrurile noastre. Crucea e suferinta. Despartirea doare.
Prin cruce trebuie, deasemenea, sa intelegem toate chinurile si durerile pe care are sa le intampine in drumul sau cel ce-L urmeaza pe Hristos. Dragostea adevarata are nevoie de jertfa ca sa se aprinda si mai tare; bolnavul are nevoie de o doctorie amara ca sa se faca bine. Nimeni nu urmeaza lui Hristos fara sa intampine in calea sa suferinte, chinuri, agonie – si crucea fiecaruia este altfel. De aceea spune Domnul ca fiecare trebuie sa isi ia crucea sa.
Prin cruce mai trebuie, in sfarsit, sa intelegem nepretuita si de-viata-datatoare Crucea lui Hristos. Nu lasam deoparte o cruce pamanteasca, o suferinta, ca sa o schimbam cu alta asemanatoare. Luam Crucea lui Hristos: necazuri, durere, suferinta, pentru curatirea de pacat, pentru innoirea sufletelor noastre, pentru viata vesnica. Este ceea ce spune Apostolul Pavel despre Crucea Mantuitorului: Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine, si eu pentru lume (Galateni 6, 14
Iar Iisus le-a zis: Adevarat zic voua ca voi cei ce Mi-ati urmat Mie, la innoirea lumii, cand Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel. Dar printre ei se afla si vanzatorul Iuda. O sa stea si el pe un tron ? Iuda inca nu il vanduse pe Hristos, cu toate ca tradarea prinsese inca de pe atunci radacina in inima lui. Pentru ca stia ca Iuda il va vinde, Domnul a vorbit cu prevedere, conditionand rasplata. N-a spus: “voi toti”, ci: voi cei ce Mi-ati urmat Mie. Cu aceste vorbe, Iuda a fost scos afara, pentru ca el a mers doar o bucata de drum cu Hristos, si nici atunci urmandu-L cu adevarat. Curand avea sa se desparta cu totul de Hristos si de apostoli, altul avand sa-i ia locul si sa stea in scaunul lui.
Domnul a fagaduit mare plata apostolilor Sai credinciosi. Ei vor fi judecatori ai poporului Israel; nu ai tuturor oamenilor, pentru ca numai Hristos va fi judecatorul intregii omeniri, ci doar ai israelitilor, din care sunt coboratori.
Dar Mantuitorul a mai adaugat ceva, un lucru care ii priveste pe toti ucenicii Sai credinciosi, din toate timpurile: Si oricine a lasat frati sau surori sau tata sau mama, sau femeie, sau copii sau tarine, sau case, pentru numele Meu, inmultit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica. Si cu adevarat, n-au primit apostolii si sfintii in aceasta lume insutit mai mult decat au lasat pentru numele lui Hristos ? Nu s-au ridicat sute si mii de biserici care le poarta numele in tot cuprinsul lumii? Si, nu sute, ci milioane de oameni ii numesc pe ei parinti ai lor si frati! Fagaduinta data de Dumnezeu lui Avraam s-a implinit cuvant cu cuvant in sfintii Lui: odrasla lor duhovniceasca s-a inmultit foarte, ca stelele cerului si ca nisipul de pe tarmul marii (Facere 22,17). Nu au ajuns sa fie atatea sfinte femei, mucenite si fecioare, maici si surori in duh atator credinciosi care, urmandu-le pilda, s-au facut ucenici ai lui Hristos? Nu se afla si in zilele noastre, asa cum au fost neintrerupt in toata istoria Bisericii, apostoli si sfinti ai lui Hristos, multime de fii si fiice duhovnicesti ? Lasandu-si casele si tarinile, nu s-au facut ale lor toate casele si tarinile credinciosilor ? Renuntand la putin – inca de la inceputul lucrarii lor apostolice – au primit, cu totii, mult; nimeni nu ducea lipsa de nimic (Fapte 4, 34). Vlastarele duhovnicesti sunt cu mult mai multe decat cele dupa trup. Castigul in duh este nemasurat mai mare decat cel material. Iar Domnul adauga ca vor primi cu totii, mai presus de toate, viata vesnica.
In inteles ascuns, casa inseamna suflet vechi, pacatos; frati si surori, tata, mama si sotie inseamna legaturile pamantesti ale sufletului; copii inseamna faptele noastre rele, iar tarini inseamna intreaga lume a simturilor, cu tot cu trupurile noastre. Cine lasa toate acestea pentru Hristos, va primi insutit mai mult si mai bun decat avea inainte. Si, mai presus de toate, viata vesnica.
Biserica praznuieste anume aceasta Duminica a tuturor Sfintilor in prima duminica dupa Pogorarea Duhului Sfant, ca sa ne invete ca apostolii, ca si toti sfintii, s-au aratat cei mai mari eroi din istoria neamului omenesc, nu atat prin propriile puteri cat prin binecuvantata putere a Duhului Sfant. Ei s-au hranit cu painea lui Dumnezeu, s-au inzestrat cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, s-au inarmat cu armele lui Dumnezeu. Numai asa au putut sa staruiasca in lupta, sa indure totul si sa biruiasca in toate.
Sfantul Macarie Egipteanul ne invata, din trairea lui, ca omul trebuie sa se indeletniceasca indelung cu fapta cea buna, cu mare stradanie si hotarare; abia atunci “Dumnezeu vine si se salasluies-te in el, si el in Domnul, si Domnul insusi seamana intrinsul poruncile Sale, umplandu-l de roade duhovnicesti”
Ca si pilda apostolilor, pilda tuturor sfintilor ne infatiseaza preadulcele si marele adevar ca Dumnezeu nu-Si trimite slujitorii la pasune fara hrana, nici fiii la camp fara unelte, nici soldatii la batalie fara arme. Slava fie Domnului preainalt, care slaveste pe sfintii sai intru biruinta si Se slaveste intrinsii!
Si multi dintai vor fi pe urma, si cei de pe urma vor fi intai. Astfel incheie Domnul profeticul Sau cuvant catre apostoli, cuvant ce s-a implinit si se implineste pana astazi, avand insa a-si primi suprema implinire abia la Judecata de Apoi. Apostolii erau priviti ca “cei de pe urma” in Israel, pe cand fariseii si toti fatarnicii prigonitori ai apostolilor erau “cei dintai”: Atunci, la infricosatul Judet, se va descoperi ca foarte, foarte multi care sunt astazi priviti ca cei dintai intre noi, vor cobori pe treapta cea mai de pe urma, iar multi din cei ce singuri se socotesc si sunt socotiti si de lume a fi ultimii, se vor inalta si vor fi cei dintai.
Cuvantul acesta are si un inteles launtric. In noi, in fiecare, se da o lupta intre omul nostru de jos si cel de sus. Cand in noi stapaneste ceea ce este josnic, grosolan, pacatos si sovaielnic, atunci omul cel de jos este cel dintai si are intaietate asupra omului de sus. Daca omul isi marturiseste pacatele, se caieste si primeste impartasire de Hristos cel viu, atunci omul de jos cade si este cel din urma, pe cand cel nobil se ridica de pe ultimul loc pe primul.
Trebuie de aceea sa fim neincetat cu luare-aminte de sine, si sa nu ne incredem prea mult in noi insine, ci toata nadejdea sa ne-o punem, cu rugaciune, in Domnul si in biruitoarele Sale arme pline de har. Toate le pot intru Hristos, cel ce ma imbraca cu putere (Filipeni 4, 13), zice Apostolul Pavel. Toate le putem, O, atotputernice Doamne, prin Tine si prin puterea Ta dainuitoare in noi. Nu putem nimic de la noi insine, afara doar de pacat. Fara Tine suntem flamanzi, fara Tine suntem goi, Parinte. Suntem slabi si neinarmati fara Tine, Conducatorul nostru in lupta. Cu tine avem toate si putem toate, O, Mantuitorul nostru cel nebiruit. Cu multumita pentru toate, ne rugam Tie: nu ne trece cu vederea, nu-Ti intoarce ajutorul de la noi cat vom trai! Tie se cuvine slava, O, Doamne Iisuse, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor.
Duminica întâi după Rusalii,
A zis Domnul:Mărturisiți-mă pe mine,
Să vă fie-n viață bine,
Că cel ce ,de Mine ,se va lepăda.
Împărăția cerului nu va vedea!
Si nu-i iubiți pe-ai voști mai mult decât pe mine
Că iubirea lor ,aici,va trece,
Dar iubindu-mă pe mine,și peste mormântul rece
Iubirea mea va ține și la masa-mi veți petrece!
Întreabă Petru unul din ai Lui învățăcei.
Noi ți-am urmat Ție ,lăsându-i pe ai mei.
Oare ce răsplată pentru asta vom afla?
Voi veți sta pe scaune și Domnul lumea o va judeca.
Că-n lumea asta mare,vor pierde cei dântîi
Credința s-o păstrați. Ea fie-vă căpătîi
Ca cei din urmă să vă vadă,că Domnul miluiește
Pe cei ce în viață pe-ai Lui cu drag îi primește!