Acțiunea de igienizare este făcută la cererea primarului Ioan Turc, el fiind cel care a anunțat-o într-o postare pe FB: “Am solicitat operatorului de salubritate Supercom igienizarea tuturor punctelor de colectare a deșeurilor din zona blocurilor de locuințe. Acțiunea este în plină desfășurare, din 134 de platforme de acest gen de pe raza municipiului, 37 fiind deja igienizate”, a punctat edilul Bistriței.
PRECIZĂM URMĂTOARELE: Supercom a pus la dispoziție două mașini utilate pentru spălarea cu detergent și dezinfectarea cu clor a perimetrelor de colectare. Primul ciclu de igienizare va fi finalizat în circa 2 săptămâni, acțiunea urmând să fie reluat lunar, până la venirea sezonului rece.