„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naștere. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat și a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuiește: trimis. Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând. Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau: El este. Alții ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ți s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul Care Se numește Iisus a făcut tină, a uns ochii mei și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală. Deci, ducându-mă și spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Și el a zis: Nu știu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Și era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină și i-a deschis ochii. Deci, iarăși îl întrebau și fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ține sâmbăta. Iar alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Și era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăși: Dar tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb și a văzut, până ce n-au chemat pe părinții celui ce vedea. Și i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceți că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinții lui și au zis: Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu știm; sau Cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinții lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinții lui: Este în vârstă; întrebați-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi știm că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum și n-ați auzit? De ce voiți să auziți iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui? Și l-au ocărât și i-au zis: Tu ești ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L știm de unde este. A răspuns omul și le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns și i-au zis: În păcate te-ai născut tot și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară și, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Și a zis Iisus: L-ai și văzut! Cel ce vorbește cu tine, Acela este. Iar el a grăit: Cred, Doamne! și s-a închinat Lui.”
HRISTOS A ÎNVIAT!
Este ultima duminică din acest an când mai rostim salutul pascal. Joi vom prăznui Înălţarea Domnului, iar dumneavoastră ştiţi prea bine că numai până la Înălţare întrebuinţăm acest salut.
De aceea, înainte de a pătrunde în înţelesul evangheliei de azi, să mulţumim Domnului că ne-a învrednicit să facem şi azi această rostire în biserică, la Sfânta Liturghie.
Duminica de astăzi este încă un ecou al Marelui Praznic al Învierii. În sprijinul acestei afirmaţii oferim două explicaţii scurte.
Orbul din naştere a primit de la Mântuitorul Iisus Hristos nu numai lumina ochilor trupeşti, fapt care, fără îndoială, i-a produs o negrăită bucurie. El a fost luminat şi sufleteşte, mintea, inima şi voinţa lui dovedind o vedere mai înaltă decât cea fizică, în fiinţa lui vădindu-se, cu anticipare, darurile luminii Învierii.
Dovada o avem în felul înţelept în care le-a vorbit celor care-l ispiteau, fariseii interogându-l ca peste veacuri miliţienii pe opozanţi la anchetele din ţările comuniste. Iată câteva din cuvintele lui: „Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a mai auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic…” (Ioan, 9, 30-33).
A doua explicaţie a legăturii cu Praznicul Învierii decurge din faptul că izvorul Siloamului, la care după ce s-a spălat, după porunca Mântuitorului, orbul şi-a căpătat vederea, prevesteşte botezul creştin.
Noi cunoaştem, din istoria Bisericii, că în primele secole ale creştinismului, la Paşti erau botezaţi catehumenii, după o pregătire prealabilă, desigur. La botez erau îmbrăcaţi în haine albe, pe care le purtau toată săptămâna luminată, ca simbol al curăţiei lor, dar şi al luminării dobândite. Ei erau numiţi luminaţi (fotizomeni, de la vb. „fotizo”, care înseamnă „a lumina”) chiar înainte de botez, în sensul că erau instruiţi în elementele de bază ale creştinismului.
Cu atât mai mult după botez! Se înţelege că după primirea Tainei se comportau ca nişte oameni înţelepţi, faptele lor purtând amprenta luminii izvorâte din învăţătura Evangheliei. Era, de fapt, o dovadă a dobândirii vederii celei duhovniceşti. La fel, am văzut, s-a manifestat şi omul din Evanghelia de astăzi, după minunea săvârşită cu el.
Am ales ca temă sesizarea legăturii între izvorul Siloamului şi botezul creştin, la sugestia pericopei din Apostolul ce s-a citit astăzi (Fapte 16, 16-34), în care, după cum aţi auzit, a fost vorba de botezarea temnicerului din Filipi (cu toată casa lui) de către apostolul Pavel, eveniment după care „s-a veselit cu toata casa, crezând în Dumnezeu”.
Iată, aşadar, consecinţa luminării: bucurie şi credinţă. Cu siguranţă însoţite de fapte creştineşti, corespunzătoare învăţăturii evanghelice.
De aceea,se cuvine să tragem câteva învăţăminte dintre cele de mai sus, pentru viaţa noastră. Şi noi suntem botezaţi, luminaţi. Pe lângă vederea fizică, pentru care mulţumim lui Dumnezeu, am dobândit şi vederea duhovnicească, care izvorăşte din Taina Botezului, iar această vedere, cu ochii sufletului, ne călăuzeşte spre a vieţui înţelepţeşte.
Căci: „Botezul – spune Sfântul Grigorie de Nazianz – este luminarea sufletelor, schimbarea vieţii în mai bine, întoarcerea, îndreptarea cunoştinţei către Dumnezeu, reluarea legăturii cu Dumnezeu ”.
Iar Sfântul Ciprian arată că: „Pentru fiii luminii este zi şi în timpul nopţii. Când este oare fără lumină cel care are lumină în inima sa? Sau când nu are soare şi zi acela pentru care Hristos este Soare şi Zi?”
Viaţa celui botezat trebuie să confirme darurile primite la Botez, prin cuvinte şi fapte, chiar şi prin gândurile lui. Comportamentul este al unui om luminat, care a părăsit întunericul.
Sfântul Apostol Pavel afirmă acest adevăr într-un mod atât de plastic: „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr” (Efeseni, 5, 8-9).
A vedea în sens spiritual devine, astfel, sinonim cu a înţelege sensul creştin al vieţii. A vedea înseamnă a avea perspectivă, a prevedea consecinţele acţiunilor tale. A te strădui să pricepi rosturile lucrurilor, nu doar a manifesta o râvnă care de multe ori poate cădea în habotnicie. De aceea acelaşi Sfânt Apostol Pavel atrage atenţia iudeilor (dar şi nouă, indirect): „Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă” (Romani, 10, 2).
Este interesant de observat cum în limbile clasice, verbul „a vedea” are şi sensul de a înţelege (în gr. eidein înseamnă a vedea dar şi a fi instruit; în lat. video = a vedea, dar şi a înţelege). Dintre limbile moderne, în limba engleză vb. to see = a vedea, dar are şi sensul de a înţelege, a cunoaşte. Şi în limba română, la figurat, a vedea semnifică a şti, a pricepe. De exemplu expresia: „Văd că nu prea vrei să faci acest lucru”, vrea să spună „Înţeleg (ştiu chiar!) că nu vrei…”.
Prin aceste precizări am dorit să subliniem importanţa vederii celei duhovniceşti, fără de care omul este orb, chiar dacă vederea fizică îi este întru totul sănătoasă.
Orbirea este, aşadar, de două feluri: trupească şi sufletească. Nu vorbim despre prima pentru că nu intră în obiectivele noastre pentru cuvântul de astăzi, cu toate că această boală aduce multă tristeţe celor loviţi de ea.
De aceea trebuie sa ne imaginăm câtă bucurie simte cineva care şi-a recăpătat vederea, aşa cum a fost cazul omului din evanghelie.
Următoarea întâmplare este sugestivă în acest sens: Într-un compartiment de tren călătoreau împreună câteva persoane fără să se fi cunoscut înainte. Una dintre ele privea mereu pe geam şi exclama destul de des „minunat, minunat!”, spre mirarea celorlalţi, care vedeau pe geam un peisaj comun, fără privelişti deosebite. Omul cu exclamaţia s-a simţit dator să se explice: „Vă rog să mă iertaţi că nu mi-am putut stăpâni admiraţia faţă de cele ce se văd pe geam… . Eu azi dimineaţă am ieşit din spitalul unde am fost operat la ochi, căci am fost nevăzător. Acum văd şi sunt atât de fericit de noutăţile ce-mi apar înaintea ochilor…”.
Câtă bucurie în astfel de cazuri, dar câtă tristeţe la cei nevăzători! Şi totuşi, orbirea sufletească este mai grea, pentru că ea implică mântuirea, aşadar viaţa veşnică. Dar orbirea aceasta are mai multe nuanţe, dintre care evidenţiem două: orbire sufletească involuntară, care vine cel mai adesea din ignoranţă (te orbeşte cineva, în sensul că te prosteşte, te manipulează cu viclenie, prin diferite metode) şi orbire voluntară, adică te complaci singur în minciună şi întuneric.
Acesta din urmă este cel mai grav simptom al nevederii. Este, de fapt, refuzul de a recunoaşte evidenţele şi în consecinţă, vieţuirea voită în ape tulburi, în confuzie şi tot ce ţine de acestea.
Pentru astfel de oameni, botezul creştin a rămas doar o formalitate. Cât sunt de actuale, în acest caz, cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului: „Mulţi se botează ca şi Simon Magul. Şi-a cufundat trupul în apă, dar nu şi-a luminat inima cu Duhul. Trupul s-a coborât şi s-a ridicat iarăşi, dar sufletul nu s-a îngropat împreună cu Hristos şi nici nu s-a sculat împreună cu El…”.
De aceea timpul vieţii este deosebit de preţios pentru limpezirea noastră. Să nu ne prindă ceasul morţii ca şi cum am fi nebotezaţi, „orbi”, ci văzători (adică înţelegători) ai sensurilor vieţii.
De aceea, Mântuitorul ne cheamă cu atâta stăruinţă, pe toţi, spre vieţuire luminoasă: „Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan 12, 35-36).
Trecea Iisus prin satele iudeilor
Aducând multă bucurie tuturor bolnavilor,
Și ori de câte ori se auzea că trece
Mulți alergau la El ca să se vindece.
De data asta intâlnește un orb din naștere,
Și ucenicii erau tare curioși dacă o să-l vindece,
Dar curiozitatea lor mai mult creștea
Că ei nu cunoșteau din ce cauză s-a născut așa.
Ușor se apropie, ei, de Învățător și-L întreabă:
-El sau părinții lui, au făcut o faptă așa de gravă?
De el s-a născut fără lumina ochilor lui
Sau cine a păcătuit din toată spița neamului?
-Nici el și nici părinții lui,grăește Domnul
Ci s-a născut așa ,ca să-L cunoașteți pe Hristos Omul.
Și luând tină de jos și scuipând pe ea
Ai orbului ochi,Mântuitorul îi ungea.
-Du-te și te spală la scăldătoarea Siloamului
Îi poruncește Hristos Domnul,orbului
Acesta se duce,se spală și-și capătă lumina ochilor.
Mulțimilor uimite nu le vine a crede ce-i în fața lor.
Se intreabă-ntre ei :- acesta este orbul ce cerșea?
Dar cum și-a căpătat vederea,nici unul nu știa.
Și se adresează lui : -tu ești orbul care aici așteptai mila?
Cum de acum ochii tăi au căpătat lumina?
Zarvă se produse,și se certau din pricina orbului
Nu mai știau ce să creadă,si trimit după părinții lui
Acesta-i copilul vostru,despre care ziceți că s-a născut orb?
Cum de al acum nu mai cerșește și ,iată,are lumina ochilor?
De frica și de mirare,răspund:întrebați-l pe el,
Singur va răspunde și nu se va ascunde, defel,
Și-l întreabă direct: -cine ți-a dat lumina ochilor ?
-Unul de aici,din mulțime,răspunde el iudeilor.
-Ce ți-a făcut ? -Cum de acum vezi sau ne-ai înșelat?
Până acum ai stat la ușa templului și milă ai așteptat.
El răspunde : -tină a făcut,m-a trimis la apă și m-am spălat.
Iată acum văd.Dar de ce sunteți așa de curioși deodat ?
Furioși răspund: -tu te-ai născut orb și ne înveți pe noi,tu?
Noi suntem de-ai lui Moise și știm scripturile,pe când tu,nu !
Aici este minunea,răspunde orbul,că nu vreți a-L ști.
Pe cel profețit,pe Mesia, și așteptat de moși din vecii.
Și pleacă de acolo,orbul – vindecat și intră la templu,
Dându-ne nouă celor de azi,un mare exemplu,
Acolo-L recunoaște pe Domnul Slavei si Lui I se închină,
Crezând de-acum în El și umblând dup-a Lui lumină !
