Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan s-a întâlnit vineri cu secretarul de stat din Ministerul Educației, Florian Lixandru, prezent în Bistrița-Năsăud pentru a lua parte de inaugurarea Școlii Gimnaziale și a unei Grădinițe cu Program Normal din comuna Parva, cele două proiecte fiind susținute, în parte, financiar și din bugetul MEN.
În acest context, la sediul primăriei din Beclean, Nicolae Modovan i-a prezentat lui Florian Lixandru un proiect care prevede construirea unui Centru de Robotică în orașul de pe malul Someșului Mare.
NICOLAE MOLDOVAN: Am avut azi o întrevedere cu Florian Lixandru, secretar de stat la Ministerul Educației, și am discutat despre perspectiva obținerii unor granturi prin PNRR pentru realizarea unui Centru de Robotică la Beclean în sensul unui cluster de învățământ dual unde va fi dezvoltat și dotat un campus profesional integrat, liceal și universitar (cu infrastructură socială care să deservească învățământul dual preuniversitar și universitar tehnologic). Investițiile în domeniul educației rămân o prioritate pentru administrația locală!