Protopopiatul Bistrița a organizat miercuri seară un eveniment-rugăciune dedicat cetățenilor ucrainieni ce locuiesc la această dată în Bistrița, alungați din țara lor de războiul declanșat de Rusia. Așa cum era de așteptat, Biserica a fost plină, iar acțiunea inițiată de părintele-secretar Emanuel Vidican a fost cât se poate de emoționantă și reușită. De asemenea, cele cîteva zeci de ucrainieni s-au putut și spovedi la cei doi preoți vorbitori de ucraineană: Preacucernicul Părinte Vicar, al Vicariatului Ucrainean din România, Lauruc Nicolae si P.C Părinte Clem Vladimir, de la Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți, Maramureș.
Așa cum spune părintele-secretar Emanuel Vidican, a fost o seară de rugăciune și Lumină Lină: ” Am încercat să aducem un strop de mângâiere, în această periodă de mare Praznic al Învierii, fraților greu încercați de acest razboi. Hristos în mijlocul nostru!
Prezent a fost la rugăciune și Părintele-Protopop Alexandru Vidican, dar și primarul Ioan Turc alături de subprefectul Ioan Zăgrean. Nu au lipsit Damaschin Berende , Ovidiu Frenț, fost subprefect, respectiv prefect al județului Bistrița-Năsăud.