Ce zi de Miercuri, nici nu știți ce zi de Miercuri am avut. Cumva, astăzi am fost la Ierusalim, daa, am fost și la Constantinopole, nu, nu Istanbul, am fost în multele insule grecești dar și în peșterile părintelui de la Lușca. Așa am să-i spun. Frumos este la Lușca, mai ales dacă intri în Biserica lui Crin, dar să te ducă El, să îți arate El drumul, drumul spre locul unde Biserica se transformă în casă. Și în ce vervă era Părintele, și în ce lumină statea el, acolo, în Biserica lui cum îi place să spună, da în ce Lumină stătea El. Nu știți voi ce Biserică are Părintele de la Lușca, e construită după chipul și asemănarea Lui, cu pietre care au prins dinozaurii, din Jurasik și altele care existau înintea lor, a dinozaurilor. Cred că sunt niște pietre de când Pământul era pustiu și gol. După ce Dumnezeu a zis: ” Să se strângă la un loc apele care sunt dedesuptul cerului și să se arate uscatul! Și așa a fost. Eu zic că după aia au apărut pietrele din care Părintele de la Lușca și-a făcut gardul la Biserică, iar Dumnezeu a știut de ce – pentru că, părintele coboară în măruntaiele întunecate ale pământului unde duce Lumina. Eu cred că el are niște bucăți de lumină în buzunare, iar când ajunge în întunecime, în abis, el scoate lumina și binecuvântează, iar pietrele vin și se așează singure căutând forma crucii, dar ăsta e secretul Părintelui de la Lușca, El știe cum și de ce… Nu toate misterele trebuiesc explicate…
Metanoia. Așa cred, așa am simțit, ce Miercuri, domnule, ce miercuri și ce ”Corpus Christi” are Părintele, doar El le poate găsi pe unde le găsește. Lemnul lovit de 7 ori și întors după ani în Sfînta Cruce și piatra de la Sfântul Mormânt. Vinul, da, vinul din Insula Samos, insulele cele multe și mute, acele insule grecești și despre care Părintele vorbește ca despre casele sale- Patrida. Bizanțul. Imperiul Roman de Răsărit și Constantinopole, orașul Împăratului Constantin, nu Instanbul, nu Fatih Sultan Mehmed. Porto Franco și Panait Istrati.
Abia astăzi am înțeles că există și altfel de spovedanie și că, dacă Părintele Nicolae de la Rohia mi-a deschis ochii și calea, Părintele de la Lușca m-a convins că e bine să deschid ușa: ”Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine. Celui ce învinge îi voi da dreptul să șadă împreună cu Mine pe tronul Meu, tot așa cum și Eu am învins și am șezut împreună cu Tatăl Meu pe tronul Lui. Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!”
În seara asta am deschis-o… Ce zi de Miercuri, nici nu știți ce zi de Miercuri am avut…