Ce zile de coborât în iad, mai ales că nu avem de coborât nicăieri, iadul e lângă noi, se prăvălește pe noi, cade ca o bucată de sticlă, așa cum s-ar face cerul bucăți de sticlă tăioasă. Putem, nu putem, asta sigur că o putem face, că doar zicea Părintele Nicolae, și nu știu de ce, gândul ăsta mă duce la Părintele Crin de la Lușca, iertare îmi cer părinte, zice Părintele Nicolae de la Rohia că avem a fi ceea ce suntem. Săptămâna Mare, a Patimilor începe cu pomenirea smochinului neroditor, așa cum oamenii așteaptă de la alții rodul bun, așa și Iisus bleastămă smochinul pentru că nu rodește. Eu nu cred că a fost așa, Iisus nu a blestemat pe nimeni, e ca și cum, Domnul ne-ar blestema pe noi, pe amărâții de aici, de pe Pământ. Cum să blestemi ceva un smochin , un om, adică ceva muritor, ceva perisabil, azi ești, mine, cine mai știe. Războiul din Ucraina vine cu o altă abordare a Evangheliilor, cumva, că, de fapt, rămînem tot la ”Cred Doamne, ajută necredinței mele” și la ”Iată stau la ușă și bat”. Este evident că există o singură clanță, pe interior, dar asta déjà o știți, așa că nu veți putea spune că nu cunoașteați problema. Marți, astăzi, în seara asta, avem pomenirea celor 10 fecioare, cinci cuminți, cinci mai puțin cuminți, spre deloc. De fapt, vorbim despre milostenie, doar prin ea vom cunoaște adevărul- să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții.
