În ”Marile Speranțe” , roman scris de Charles Dickens, Pip speră și tot speră că o va regăsi, în cele din urmă, pe Estella sa, speranță ce îl va însoți toată viața deși, Dickens ne atrage atenția încă de pe la începutul cărții că: ”Viața este o serie continuă de despărțiri”.
La puțini kilometrii de Bistrița, în satul Herina, comuna Galații Bistriței, speranțele frânte brutal și sângeros de realitatea războiului din Ucriana, reîncep să capete un alt contur, încep să se refacă, sigur, într-o nouă realitate, în lumea nouă pe care încep să o cunoască prin intermediul celor din tabără ”Speranța”, gestionată de Biserica Baptistă prin intermediul Fundației ”Golgota” reprezentată de pastorul Ioan Ardelean. La puțin timp de la începutul războiului din Ucraina, aici au ajuns un număr de 60 de copiii și cîțiva adulți. Trebuie știut faptul că, tabăra a fost deschisă în 2014 pentru copiii din comunitatea baptistă, același an în care a avut loc și Euromaidanul, adică protestele pro-europene din Ucraina, soldate cu sute de morți și răniți. Reprezentanții bisericii baptiste și-au spus de atunci că poate cândva vor găzdui aici și copii ucraineni, povestea pastorul Nelu Ardelean. Un gând care s-a împlinit 7 ani mai târziu, când Ucraina trece din nou prin momente critice. Au venit aici copiii orfani ai Ucrainei, evacuați împreună cu asistenții maternali din orașe ca Cernăuți, Kiev ori Harkov.
Începând cu 15 martie, în Tabăra „Speranța” de la Herina au debutat activitățile educaționale, în limba română, cu tinerii și copiii ucraineni. Aceștia participă de atunci încoace la jocuri de socializare, de acceptare, de atenție, au învățat formule de salut și de prezentare.
Dănuț Pop, militarul fără armă dar cu inimă mare
Acum sunt 43 de toți, dar toți, absolut toți care au ajuns aici au fost întâmpinați de zâmbetul cald și primiți cu toții în inima mare a lui Dănuț Pop, maistru militar în rezervă, veteran al războiului din Afganistan, ajuns acum voluntar în prima linie a crizei umanitare provocate de un alt război; de data asta unul care omoară oameni la o sută și ceva de kilometri de propria casă, din Bistrița.
” Nu mai vreau să mă întorc în Ucraina”…
” Le asigurăm trei mese pe zi, căldură. Este a cincea săptămână consecutic când aici vin profesori și învățători vin aici ca voluntari și fac cursuri cu toți copiii în limba română. De asemenea, ieșim afară, face sport, ne distrăm. În momentul de față, în tabără sun cazate 43 de persoane, cele mai multe familii fiind din Cernăuți și una singură din Harkov și o alta din Nicolaiev”, ne spune Dănuț Pop. Aflăm de la el că, ce mai numeroasă familie de aici este cea a lui Iura, ucraineanul care are o familie format din 9 copiii înfiați și o fetiță care este copilul natural al acestei familii. Fostul maistru militar ne povestește că toți cei aflați aici ar vrea să rămână în România, unul dintre cei care doresc acest lucru este Ieremia Pitul, un etnic român ce locuia într-un sat de lângă Cernăuți. Este tătăl a patru copiii, așa că nu a fost mobilizat, iar pe data de 1 martie a ajuns în România cu întreaga familie: ” Nu mai vreau să mă întorc în Ucraina”… Ieremia Pitul spune că ar vrea să lucreze în construcții, să își facă o casă și să își crească toți cei 4 copiii în România:
” Nu m-am așteptat, vă spun sincer, nu m-am așteptat și nu ne-am așteptat să fim atît de bine primiți în România. Nu m-am gândit că românii ne vor ajuta atît de mult. Oricum, eu sunt român, cetățean al Ucrainei, dar am origini românești, noi, toți cei din jurul Cernăuțiului, suntem mai apropiați de România,noi am avut șansa de-a putea călătorii mai bine și mai repede. Noi suntem români, practic”, ne spune cu lacrimi în ochi Ieremia Pitul.
Primarul comunei Galații Bistriței, Vasile Vermeșan ne povestește că a fost marcat de suferința ucrainienilor și și-a promis încă de la debutul războiului că el, comunitatea pe care o conduce acum, va ajuta cu tot ceea ce se poate pe acești oameni zmulși din căminele lor, din orașele lor de un război nemilos și care continuă să însângereze țara vecină.
