Etapa a 20-a din Liga Florilor a adus la Bistrița fetele de la Zalău antrenate de vulcanicul Tadici, o partidă care nu a fost una recomandată celor slabi de înger sau cu nervii în pioneze. De fapt, așa a fost și s-a derulat întreaga partidă, în pioneze, cu multe, mult prea multe schimbări de ritm, cu multă tensiune în teren, dar și în afara acestuia. Cele două combatante au mers una lângă alta, războiul era mereu egal și la agresivitatea se răspundea cu agresivitate. Învinse la limită, fetele lui Pașca au arătat că se pricep la handbal și că pot face față schimbărilor de ritm.
Totuși, învinsă, Gloria Bistrița rămâne pe locul 9, cu 26 de puncte, foarte departe de podium, dar pentru acest retur nu mai putem îndeplini acest target. Rămâne, să sperăm la meciurile și evoluția bună a Bistriței în Cupa României.
Următoarea partidă din campionat este programată sâmbătă, 9 aprilie la Baia Mare.