Viceprimarul comunei Șieu Odorhei, Ovidiu Zăpârțan susține printr-un document trimis redacției că dorește să aducă o serie de precizări cu privire la situația mandatului său de viceprimar. Pe scurt, instanța superioară, adică Curtea de Apel Cluj, a admis apelul lui Zăpârțan și a dispus,sub aspectul laturii penale a cauzei, stabilirea unei pedepse de 1 an şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 83 C. pen., instanța a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Această amânare nu înseamnă condamnare, nefiind întrunite condițiile vreunui caz de încetare a mandatului.
Aceasta este documentul trimis redacției de viceprimarul Ovidiu Zăpârțan: Vreau să aduc o serie de precizări în raport de situația mandatului meu de viceprimar și consilier local al Comunei Șieu-Odorhei, solicitându-vă respectuos să procedați în mod legal în ceea ce mă privește și să vă întemeiați în acest sens numai pe informații veridice, obținute din surse oficiale și sigure, iar nu din articole de presă locală.
Astfel, arăt că am fost trimis în judecată pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 336 C. pen., în dos. nr. 2543/186/2018. Prin Decizia penală nr. 304/10.03.2022, Curtea de Apel Cluj a admis apelul exercitat de mine și a dispus,sub aspectul laturii penale a cauzei, stabilirea unei pedepse de 1 an şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 83 C. pen., instanța a amânat aplicarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Soluția este publică, minuta fiind disponibilă pe portalul instanței de judecată.
Vă rog să observați sub acest aspect că în privința mea nu s-a dispus condamnarea, astfel cum în mod eronat și tendențios a prezentat articolul de presă avut în vedere de dvs. Soluția instanței penale este una de amânare a aplicării pedepsei, întemeiată pe art. 83 – 84 C. pen. Cu alte cuvinte, instanța a stabilit o pedeapsă penală, pe care nu a aplicat-o însă subsemnatului, această hotărâre judecătorească nefiind deci una de condamnare. Reamintesc că, potrivit art. 396 C. proc. pen., rezolvarea acțiunii penale poate cunoaște următoarele tipuri de soluții: condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. În sensul legii materiale și procesuale penale, există o distincție clarăîntre amânarea aplicării pedepsei și hotărârea de condamnare, chiar cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Cu privire la efectele amânării aplicării pedepsei, acestea sunt reglementate de prevederile art. 90 din Codul penal, care dispun:Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiuneasăvârşită[…]. În acest sens, s-a subliniat de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 905/2020:
efectele amânării aplicării pedepsei […] îl plasează pe destinatarul normei în postura unui cetăţean liber, dar care are de îndeplinit măsurile şiobligaţiile stabilite de instanţa de judecată şi îi impun acestuia o conduită bună pentru resocializare.Persoana în cauză se poate manifesta liber în limitele stabilite concret prin aplicarea acestei măsuri favorabile de individualizare a pedepsei. De altfel, şi în practica judiciară s-a reţinut că instituţia amânării aplicării pedepsei este incompatibilă cu pronunţarea unei soluţii de condamnare şi, în consecinţă, în cazul în care reţineincidenţadispoziţiilor art. 83 din Codul penal, instanţa nu pronunţă o soluţie de condamnare, ci stabileşte pedeapsa şi dispune amânarea aplicării acesteia […]
În ceea ce priveşteconsecinţele extrapenale derivate din infracţiuneasăvârşită în cazul amânării aplicării pedepsei, având în vedere dispoziţiile art. 90 din Codul penal, ce constituie cadrul general, de principiu, cu privire la efectele amânării aplicării pedepsei, care sunt provizorii, până la expirarea termenului de supraveghere, şi definitive, după acest termen, Curtea reţine că legiuitorul, în virtutea principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu mai poate reglementa distinct decăderi, interdicţii sau incapacităţi prin alte norme […]
Însă, în cazul amânării aplicării pedepsei, fapta săvârşită constituie infracţiuneşi tragerea la răspundere penală este posibilă, motiv pentru care acţiunea penală se exercită şi se epuizează în condiţii normale, dar judecătorul manifestă încredere în posibilităţile de îndreptare ale inculpatului fără a fi necesară sancţiunea penală şi, ca atare, nu îl condamnă şi nu îi aplică o pedeapsă. […] Ca atare, consecinţele juridice ale amânării aplicării pedepsei, pronunţată de instanţa de judecată în condiţiile legii, sunt guvernate de Codul penal, lege care reglementează condiţiile în care persoanei faţă de care s-a dispus această soluţie nu i se mai aplică pedeapsa şi aceasta nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiuneasăvârşită.
Așadar, în cazul subsemnatului nu există o hotărâre penală definitivă de condamnare. Or, cazurile de încetare a mandatului de consilier local sau de viceprimar sunt expres și limitativ reglementate de art. 204 corob. cu art. 205 din O.U.G. nr. 57/2019, incluzând potrivit lit. g) ipoteza în care a survenit condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei. Aceste condiții cumulative nu sunt îndeplinite în cazul subsemnatului, deoarece nu am fost condamnat penal, iar amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă o modalitate de individualizare a executării pedepsei, cât timp nici măcar nu se aplică o pedeapsă în acest caz.
Faptul că mandatul nu încetează în cazul în care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei s-a arătat și în jurisprudența instanțelor:
S-a dispus încetarea mandatului primarului Comunei Berevoieşti în baza art.160 alin.1 lit.d din OUG nr.57/2019 motivat de faptul că ar fi avut loc o condamnare.
Prin acest ordin prefectul a adăugat la lege încălcând şi o decizie a CCR respectiv 905/2020 care este obligatorie şi care prevede faptul că „ instituţia aplicării amânării pedepsei este incompatibilă cu pronunţarea unei soluţii de condamnare şi atunci când instanţa se orientează spre aplicarea amânării pedepsei nu dispune condamnarea”.[…] Concluzionând că petentul nu se regăseşte în situaţia prevăzută de art. 160 alin.1 lit.d din OUG nr. 57/2019, şi întrucât amânarea aplicării pedepsei reprezintă o instituţie juridică total distinctă de condamnare, persoaeia faţă de care i s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi , interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, tribunalul va admite prezenta contestaţie şi va dispune anularea Ordinului nr. 349/20 08 2021 emis de pârâte.[1]
Este adevărat ca aceste dispoziţii din Codul Administrativ, prevăd în mod imperativ că într-o astfel de situaţie calitatea de consilier local (…) încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: (. ..) g) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativa de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei.
Însă, Tribunalul constată că în cazul reclamantei nu s-a dispus condamnarea, ci amânarea aplicării pedepsei. Acesta din urmă constituie o măsură de individualizare a pedepsei, dar nu şi o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei întrucât, în acest caz, instanţa nu pronunţă o soluţie de condamnare, ci doar stabileşte pedeapsa şi amână aplicarea ei. În acest context, instanţa consideră că, amânarea aplicării pedepsei este o soluţie distinctă de soluţia de condamnare la o pedeapsă. […]
Condamnarea presupune întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, respectiv existenţa faptei, calificarea ca infracţiune şi comiterea acesteia de către inculpat. Din maniera de reglementare în acelaşi text legal a amânării aplicării pedepsei (la alin. (4)), ca modalitate de rezolvare a acţiunii penale distinctă de condamnare rezultă fără dubiu faptul că această soluţie nu se pot asimila cu o condamnare. Noţiunea de condamnare din cuprinsul art. 83 şi 88 din Codul penal are un sens precis şi nu se poate referi la amânarea aplicării pedepsei.
De altfel, aşa cum s-a conturat în doctrină şi jurisprudenţă, amânarea aplicării pedepsei este o modalitate nouă de individualizare ce nu funcţionează după modelul clasic, permiţând judecătorului exercitarea unei prerogative de oportunitate. Această prerogativă se exprimă prin evaluarea necesităţii aplicării în concret a unei pedepse.
Aşadar, instituţia amânării aplicării pedepsei este incompatibilă cu pronunţarea unei soluţii de condamnare şi , în consecinţă, în cazul în care reţine incidenţa dispoziţiilor art. 83NCP , instanţa nu pronunţă o soluţie de condamnare, ci stabileşte pedeapsa şi dispune amânarea aplicării acesteia
În concluzie, întrucât amânarea aplicării pedepsei nu constituie o soluţie de condamnare, tribunalul constată că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută la art. 204 alin. (2) lit.g) din OUG nr.57/2019 (existenta unei condamnări ) pentru a se dispune încetarea de drept a mandatului său de consilier local in cadrul CL D____, aşa încât Ordinul nr265/29.05.2020, emis de pârât, este nelegal.[2]
Pentru toate aceste considerente, vă solicit respectuos să procedați în mod legal, și anume să constatați că în ce mă privește nu a survenit o condamnare penală și nu sunt întrunite condițiile vreunui caz de încetare a mandatului. În caz contrar, arăt că voi formula toate demersurile consacrate de lege pentru contestarea ordinului Prefectului și pentru repararea tuturor prejudiciilor cauzate.
Cu stimă,
Zăpârțan Ovidiu-Ioan
[1] Tribunalul Argeș,Sentinţa civilă nr. 520/14.09.2021.
[2] Tribunalul Ialomița – Secția civilă, Sentinţa civilă nr. 605/F/10.09.2020.
