„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.”
Ne aflăm în Duminica a 3-a din Postul Mare. Este o zi mare, în care Biserica ne pune înainte cinstirea Sfintei Cruci şi urmarea lui Hristos în drumul mântuirii noastre. Ni se pune înainte pilda jertfei lui Hristos, întrezărind Lumina Slăvitei Sale Învieri; făcându-se îndemnul că nimeni nu poate ajunge la mântuire fără acceptarea crucii vieţii sale şi urmarea lui Hristos. Şi pentru că astăzi vorbim despre luarea crucii şi urmarea lui Hristos, trebuie spus de la bun început că aceasta înseamnă asumarea jertfei în mod liber. Chip al acestei jertfe este chiar perioada aceasta a Postului Mare, un timp al lepădării de păcat, în care cultivăm în locul acestora virtuţile bineplăcute lui Dumnezeu: postul, rugăciunea, milostenia. În această perioadă, ne spovedim mai des şi dorind împărtăşirea cu Hristos. Ţinta sau miza acestei jertfe este mare: mântuirea.
Pentru dobândirea acestei mântuiri, suntem ajutaţi în fiecare duminică cu o virtute, sau cu un exemplu demn de urmat din Istoria Bisericii. În aşa fel încât, drumul spre mântuire să nu-l facem la întâmplare sau, aşa, ca să ne aflăm în treabă. De aceea, chiar din prima duminică a Postului, a Ortodoxiei, Biserica ne-a vorbit despre virtutea credinţei şi ne-a atras atenţia că aceasta nu poate fi decât ortodoxă, adică ,,dreaptă”. Apoi, că numai cunoscând şi trăind această Ortodoxie ne putem elibera de povara păcatelor şi a patimilor şi, în felul acesta, să-L vedem şi să-L cunoaştem pe Dumnezeu – căci Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale şi numai cei ce le păzesc sunt curaţi cu inima: ,,Îl văd pe Dumnezeu” (Matei 5, 8) -, avându-l ca exemplu pe marele trăitor şi apărător al Ortodoxiei din secolul al XIVlea, pe Sfântul Grigorie Palama (+1359). Şi, pentru că am pomenit câteva virtuţi, reţineţi că orice virtute este o cruce sau o purtare a crucii, cu care Hristos ne cheamă să-L urmăm. Şi în felul acesta, facem uşor trecerea în această Duminică a Crucii.
Tema Crucii din această duminică face un rezumat al virtuţilor pomenite până acum. Căci sărutând Crucea lui Hristos, nu se poate să nu-ţi dai seama că pe aceeaşi cale a crucii, ,,îngustă şi cu chinuri”, eşti chemat şi tu să-I urmezi lui Hristos. Pentru aceasta, atunci când te apropii de Hristos cel Răstignit pe Cruce, încearcă să-L asculţi, fiind atent la chemarea pe care El ţi-o face, spunându-ţi: ,,Ia-ţi crucea şi urmează-mi Mie. … Căci cine îşi va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelia Mea, acela şi-l va mântui” (Marcu 8, 34-35), sau: ,,Veniţi la Mine toţi cei împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).
Vorbind despre Crucea lui Hristos, trebuie spus că începutul sărbătorii de astăzi îşi are originea în Constantinopol. În anul 629 d. Hr., împăratul Heraclie al Bizanţului reaşeză în vestita Biserică Sfânta Sofia din Constantinopol, Sfânta Cruce, ce fusese furată de perşi. După acest moment, în fiecare an la jumătatea Postului Mare, în miercurea din săptămâna a III-a, Crucea lui Hristos marca înjumătăţirea postului; momentul acesta primind o semnificaţie deosebit de importantă. În Duminica de dinaintea jumătăţii postului, se pregătea scoaterea Sfintei Cruci, după un ritual solemn. Ca să înţelegem semnificaţia scoaterii şi cinstirii Sfintei Cruci în Postul Mare, trebuie precizat că ritualul ei este identic cu cel al Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite. În cadrul acestei Liturghii, preotul iese cu Darurile mai înainte Sfinţite, aşezate pe sfântul disc. În tot acest timp, ,,puterile cereşti slujesc în chip nevăzut”, căci Însuşi Hristos, împăratul slavei, este prezent. În momentul ieşirii cu Sfintele Taine în mijlocul bisericii, credincioşii stau în genunchi cu frunţile plecate, în tăcere desăvârşită. Liturghia descoperind, în acest moment, ,,războiul duhovnicesc” în care este angajat fiecare credincios, ce luptă pentru mântuire. Iar prezenţa lui Hristos înconjurat de puterile cereşti, este prezenţa Comandantului luptei duhovniceşti; a Celui care vine şi-şi cercetează oştenii avântaţi în lupta mântuirii, îmbărbătându-i şi asigurându- i de biruinţă. Pentru că Însuşi Dumnezeu luptă împreună cu ei. De aici şi dorinţa credincioşilor ca, în această perioadă a Postului Mare, să se poată împărtăşi mai des cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
După modelul acestei Sfinte Liturghii se desfăşoară, în această zi, scoaterea de pe masa altarului a Sfintei Cruci sau, în vechime, a unei părţi din Lemnul sfânt. Însă, dacă la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite pe sfântul disc este purtat Sfântul Agneţ sau Însuşi Hristos cu Trupul şi Sângele Său, la această procesiune a Crucii, pe acelaşi sfânt disc este purtat o parte din Lemnul Sfânt al Crucii. Momentul arată foarte clar legătura dintre Hristos şi Cruce sau că Hristos este nedespărţit de Crucea răstignirii Sale. De altfel, se şi ştie că pe Crucea Golgotei a rămas ca mărturie sânge curs din rănile Sale. Şi această legătură dintre Hristos şi Crucea pătimirii Sale poate fi văzută în multe icoane. Într-o icoană, de exemplu, Hristos stă aşezat pe sfântul disc, iar din coasta Sa împunsă iese o venă, ce are ca rod un ciorchine de struguri, pe care El Însuşi îl stoarce în sfântul potir. Icoana vrea să arate că Cel cu care ne împărtăşim în fiecare Liturghie este fructul sau roada Crucii de pe Golgota. Nu întâmplător cântările Triodului evidenţiază paralela dintre Adam cel vechi, care prin neascultare se înfruptă din pomul cel vechi, aducându-i moartea; în vreme ce Hristos, Adam cel nou, prin ascultarea Sa faţă de Tatăl, ne dă să gustăm din ,,fructul-roada” Crucii, care dă viaţă veşnică – ,,gustaţi şi vedeţi că e bun Domnul” ni se face îndemnul în Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Tocmai de aceea, în iconografia ortodoxă, nu numai Capul Mântuitorului răstignit este înconjurat de raze de Lumină, ci întreaga Sa Cruce este împodobită, întocmai ca o mireasă strălucită şi preaînfrumuseţată.
În această Duminică a Crucii, mai exact în cadrul slujbei de dimineaţă sau a utreniei, preotul, în mod solemn, a scos din altarul bisericii o sfântă cruce, care în Ortodoxie este nedespărţită de icoana răstignirii lui Hristos. Această Cruce, preotul o aşează în mijlocul bisericii spre a fi sărutată. Legat de această procesiune a scoaterii Sfintei Cruci spre a fi sărutată, s-a păstrat până astăzi ritualul acesta în cadrul punerii pietrei de temelie a unei noi biserici. Însă la rânduiala aceasta, deosebirea constă doar că pe sfântul disc sunt puse şi purtate părticele din sfinte moaşte, ce sunt puse apoi la temelia construcţiei unei biserici. Rânduiala aceasta sugerează că, fără luarea crucii şi urmarea lui Hristos, nimeni nu poate avea parte de mântuire; dar şi că nu putem aduce ceva ca dar lui Dumnezeu decât numai în stare de jertfă – de renunţare la tot ceea ce este lumesc şi păcătos (Legenda meşterului Manole, în care este pomenită ridicarea bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş, tocmai acest aspect al jertfei ni-l sugerează; că numai în stare de jertfă fiind, putem aduce ceva ca dar lui Dumnezeu. Însă nimeni să nu creadă că atunci când se vorbeşte de jertfa lui Manole, Ana, soţia acestuia, ar fi fost zidită, pentru că altminteri am vorbi de o crimă la zidirea unei biserici, ceea ce este inadmisibil. Pentru că nu crimă ne cere Dumnezeu, ci jertfa inimilor noastre – jertfa renunţării la tot ceea ce este lumesc sau păcătos, potrivnic mântuirii noastre).
Cinstirea Crucii lui Hristos este direct legată de purtarea crucii vieţii noastre, prin post sau ostenelile vieţii duhovniceşti din această perioadă, pe care Dumnezeu, cu bună ştiinţă, le-a rânduit pentru mântuirea noastră. De aceea, în această perioadă a Postului Mare şi îndeosebi în această Duminică, să încercăm să înţelegem că cinstirea Crucii lui Hristos înseamnă asumarea jertfei – crucii vieţii fiecăruia. Şi că fără această cale a crucii nu putem întrezări bucuria mântuirii noastre.
Oricine voiește să vină după Mine,
Ne zice Hristos in această duminică,
Și adaugă zicând-să se lepede de sine,
Și numai cu Mine să știe că se vindecă.
Și Crucea pe umeri cu demnitate să o poarte,
Să fie sigur că va scăpa de-a sufletului moarte.
Și viața să o perceapă ca ceva foarte frumos
Trăind în armonie în relația cu Hristos.
Să nu-l preocupe ale vieții plăceri si desmierdări
Să nu caute in viață a umbla pe mai multe cărări,
Că dacă sufletul și-l pierde,cu totul este pierdut
Și fără Hristos nimic nu poate fi mai neplăcut.
Că la judecata lumii cea de apoi.
Cei fără Hristos vor plânge săraci și goi.
Iar cei ce în viața au slujit Domnului
Se vor bucura cu Hristos la masa raiului !
Ajuta-ne Doamne ai Tăi fii să fim.
Să arătăm tuturor cât de mult de iubim
Și din dragostea Ta revărsată peste noi,
Scăpați suntem de orice griji și nevoi.