Primarul Bistriței, Ioan Turc, a primit astăzi vizita unei delegații a Uniunii Teatrale din România pentru pregătirea organizării la Bistrița a Galei UNITER, ediția 30.
“Împreună cu președintele Aura Corbeanu, directorul de programe Carmen Marinescu, scenograful Irina Moscu și regizorul Radu Afrim, am discutat aspectele tehnice ale unui eveniment de anvergură ce va avea loc, în 4 iulie 2022, la Palatul Culturii.
Bistrița intră, astfel, alături de Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea, Alba Iulia, Craiova și Târgu Mureș, într-o galerie selectă a orașelor care au găzduit ediții ale galei în afara Bucureștiului”, a transmis primarul Ioan Turc.
“E încă un pas înainte spre atingerea unui deziderat ce va purta și un nume: Teatrul Municipal „Liviu Rebreanu”. Vom reveni pe parcurs cu noi detalii”, a concluzionat Ioan Turc.
GALA PREMIILOR UNITER este unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii Teatrale din România, inițiat si coordonat de Ion Caramitru.
GALA PREMIILOR UNITER se desfasoara anual, incepand din 1991, acordand distinctiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic incheiat. Decernarea premiilor se face dupa principiul nominalizarilor stabilite de un juriu de selectie. Dintre aceste nominalizari, un alt juriu decide, in seara Galei, prin vot secret, castigatorul fiecarui premiu.
PREMIILE UNITER SE ACORDA PENTRU:
- Cel mai bun spectacol
- Cel mai bun regizor
- Cel mai bun scenograf
- Cel mai bun actor in rol principal
- Cea mai buna actrita in rol principal
- Cel mai bun actor in rol secundar
- Cea mai buna actrita in rol secundar
- Critica teatrala
- Teatru radiofonic
- Teatru TV
- Debut
– https://www.uniter.ro/programe/gala-premiilor-uniter/
1 Comment
Organizarea la Bistrița a Galei Premiilor Uniter, ajunsă la cea de-a 30-a ediție, reprezintă un eveniment cultural de maximă importantă pentru orasul nostru. De aceea, pregătirea evnimentului trebuie făcută fără cusur, pentru a depăsi toate impedimentele legate de locul de desfăsurare a galei, cum ar fi spațiul insuficient oferit de incinta Casei de Cultură George Coșbuc, unde sunt asteptati sute de oameni de cultură si de invitați . In acest sens, există un precedent care poate fi folosit pentru identificarea unor solutii organizatorice. Este vorba despre cea de-a 26 editie a Galei Premiilor Uniter organizată intr-un mod impecabil la Alba Iulia, pe 7 mai, 2018, marcând astfel 100 de ani de la Marea Unire. Aici a fost construit un pavilion provizoriu de mari dimensiuni, amplasat pe esplanada dintre Catedrala Episcopiei Ortodoxe şi Biserica Romano-Catolică, special pentru acest eveniment. De asemenea, publicul din Alba Iulia a putut urmări ceremonia acordării Premiilor UNITER în direct, pe un ecran amplasat în zona statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul, situată în piata din fața Palatului Princiar din Cetatea Alba Carolina.