Primăria Bistrița a cumpărat fosta bază sportivă de la Mecanica, cu prețul de 4.225.268 de lei fără TVA. Suma va fi achitată în acest an, după rectificarea de buget, după cum a anunțat primarul Ioan Turc .
Primarul Ioan Turc spune că, în locul acestei baze, se va realiza un Aquapark asemănător Aquapark-ului Nymphaea din Oradea. Pe lângă cele trei hectare, suprafața de teren va fi suplimentată cu alte terenuri, unde se află clădiri alea Aquabis și Proditerm.
“Avem 3,2 hectare și în proximitate avem un teren de circa 2 hectare. Acest teren de 2 hectare este al statului român, dar pe el există clădiri ale Proditerm și Aquabis. Cu Proditermul nu e problemă, pentru că Primăria Bistrița a preluat tot patrimoniul Proditerm, dar trebuie să rezolvăm problema cu Aquabis. Asta ne duce către Consiliul Județean. Primăria Bistrița a avut întotdeauna o atitudine extrem de corectă față de Consiliul Județean, atunci când au solicitat anumite terenuri. E rândul Consiliului Județean să facă acest lucru, adică așteptăm acel teren care, parțial, se află în administrarea Aquabis, pentru a-l alipi de terenul nostru și a majora suprafața pe care o avem. Nu vreau ceva mai jos decât ce e la Oradea. Nici la Oradea nu este apă termală, este apă încălzită. Cu pompe de căldură, cu panouri solare, fotovoltaice, poți să încălzești apa cu costuri mici”, a explicat primarul Ioan Turc.
Bazine cu apă încălzită, tobogane, terenuri de sport
“Va fi o bază de agrement, cu bazine de înot, cu tobogane, pentru cei mari și cei mici, cu saune, cu terenuri de sport, cu tot ceea ce are nevoie cineva care merge într-un astfel de loc. Va fi realizată din fonduri europene, dar cu o consistentă contribuție locală. Din bani europeni, putem acoperi aproximativ jumătate din sumă. Vestea bună este că valoarea terenului pe care noi l-am cumpărat va fi, de fapt, obținută, va fi recuperată de către municipalitate, prin derularea acestor proiecte, pentru că se spune foarte limpede în ghid că până la 10 la sută din valoarea proiectului… banii pot fi recuperați, dacă investiția în terenuri s-a făcut cu această destinație. Pot să le spun bistrițenilor că am cumpărat gratis un teren în oraș”, a spus primarul Ioan Turc.
Când vor începe lucrările?
“Eu sper că la un orizont de doi de zile lucrările pot să înceapă. Avem nevoie de studii de fezabilitate, avem nevoie de proiect tehnic și de execuție, trebuie făcute toate procedurile, lucrările vor dura doi ani de zile, dar important este că se fac aceste lucruri”, a concluzionat primarul Bistriței, la InfoBistrița și Propolitica.
foto: Nymphaea Oradea